Money.ro

Populaţia cu vârste între 20-55 ani scade la jumătate în 50 ani

Guvern, pensionari romania, populatie romania

Perspectivele demografice negative ale României sunt prevăzute în noul Program de convergenţă aprobat, miercuri, de Guvern şi care urmează să fie transmis Comisiei Europene.

 

În documentul obţinut de MEDIAFAX se arată că prognoza demografică pentru România realizată recent de Eurostat menţine evaluarea anterioară, din 2008, privind accelerarea procesului de îmbătrânire a populaţiei în perioada 2010-2061, ca rezultat al unei rate mici de fertilitate.

 

„Populaţia de peste 65 ani va creşte de circa 1,9 ori, iar populaţia între 20-55 ani practic se va înjumătăţi în acest interval de timp. Viteza procesului de îmbătrânire va afecta negativ piaţa muncii. Raportul dintre persoanele în vârstă de peste 65 de ani şi cele în vârstă de muncă (20-65 ani) creşte semnificativ, ceea ce înseamnă că şi în perspectiva următorilor 10-20 de ani sistemul public de pensii va avea resurse mult diminuate în raport cu cheltuielile”, se arată în document.

 

În plus, evoluţia numărului de pensionari pe structură de vârstă indică o pondere relativ ridicată a pensionarilor relativ tineri (între 45-55 ani), mai ales în rândul pensiilor de invaliditate.

 

Guvernul speră ca măsurile recent adoptate privind înăsprirea accesului la pensiile de invaliditate, coroborat cu creşterea vârstei de pensionare pentru femei, să aibă o contribuţie importantă la diminuarea numărului de pensionari în următorii ani, mai ales că în anii 2025-2030 se prevede o creştere accelerată a numărului de persoane în vârstă de peste 65 de ani.

Ultimele Articole