Mihai Barsan

Avocatul Poporului va contesta la Curtea Constituţională reglementarea amenzii pentru lipsa rovinietei

amenzi, Avocatul Poporului, Curtea Constitutionala, reglementare, rovinieta

„Este evident că sancţiunea complementară amenzii, respectiv plata rovinietei pentru un an întreg, reprezintă un abuz fără margini. Voi ataca aceste prevederi la Curtea Constituţională (CC) cu toată responsabilitatea şi cu toată determinarea”, a declarat profesorul Gheorghe Iancu.

Acesta anunţase cu câteva săptămâni în urmă că s-a autosesizat în legătură cu sancţiunile primite de şoferi pentru lipsa rovinietei şi că va analiza cadrul legal în baza căruia acestea sunt dispuse.

„Am făcut analiza de care vă vorbeam şi vă anunţ că vom avea un raport special al Avocatului Poporului pe această problemă, care va fi gata cât de curând. Chiar dacă el nu a fost redactat încă într-o formă finală, sunt în măsură să anunţ că săptămâna viitoare voi sesiza Curtea Constituţională în legătură cu această problemă”, a spus Avocatul Poporului.

Tehnic, acesta a explicat că va contesta prevederile articolului 8 şi pe cele ale anexei ordonanţei de urgenţă în baza căreia este sancţionată lipsa rovinietei.

Iancu a mai spus că a constatat că „sunt mii, poate zeci de mii de români care au primit sancţiuni de acest tip”.

„Aceste prevederi sunt o mare eroare de reglementare, un mare abuz împotriva banului cetăţeanului”, a mai spus Iancu.

Însuşi Avocatul Poporului se află între cei sancţionaţi de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) pentru că a circulat pe drumurile publice fără rovinietă.

„Am luat şi eu vreo două amenzi din acestea, iar soţia mea a luat vreo patru. Mulţi m-ar putea bănui de faptul că acesta ar fi motivul pentru care am acum această poziţie, însă aş vrea să precizez că toate aceste sancţiuni mi-au fost date în urmă cu mai mult de un an, când nu ajunsesem şi nici nu ştiam că voi ajunge vreodată în această funcţie”, a mai declarat Gheorghe Iancu.

El a precizat că atât el cât şi soţia sa au plătit aceste amenzi, însă i-a sfătuit pe cei care au primit astfel de sancţiuni să le conteste în instanţă.

„Îi sfătuiesc pe cei care au primit aceste amenzi să se prevaleze de dreptul legal de a le contesta în instanţă. În sesizarea pe care o voi formula voi arăta, printre altele, că această prevedere încalcă principiul proporţionalităţii între abatere şi sancţiune”, a mai spus Iancu.

Pentru a demonstra „absurditatea” cadrului normativ pe care îl critică, Iancu a spus că legea actuală dă CNADNR dreptul de a instala aparate care să detecteze lipsa rovinietei din metru în metru pe orice drum naţional.

„În această situaţie, chiar dacă ipotetică, cineva care merge zece kilometri fără rovinietă poate primi zece mii de astfel de amenzi şi este obligat să plătească taxa de drum pe un an de zece mii de ori. Aşa ceva nu se poate”, a conchis Avocatul Poporului.