Mihai Barsan

William Brînză solicită constituirea unui fond de urgenţă pentru românii din străinătate

diasporă, fond de urgenţă, proiect legislativ, romani, străinătate

Potrivit unui comunicat remis vineri, deputatul şi-a exprimat încrederea în obiectivitatea şi maturitatea clasei politice româneşti care, în opinia sa, dincolo de interesul politic, va înţelege necesitatea creşterii numărului de parlamentari, în interesul direct al cetăţeanului român.

 

„Consider că 16 deputaţi şi 4 senatori, aleşi toţi, aşa cum au solicitat românii din străinătate, din rândurile lor şi care pot face dovada că locuiesc de minimum cinci ani în străinătate, reprezintă un număr firesc, mult mai adecvat pentru acoperirea celor 4 colegii cu profesionalism şi răspundere. Cu 20 de parlamentari pentru diaspora, cei 9 milioane de cetăţeni români se vor simţi cu adevărat reprezentaţi în Parlamentul României. Este o datorie morală care va conferi legitimitate diasporei ale cărei probleme nu pot fi soluţionate doar de cei 6 parlamentari, câţi sunt în prezent’, susţine William Brînză.

 

Totodată, deputatul a reluat proiectul de constituire a unui fond de urgenţă destinat cu predilecţie repatrierii trupurilor neînsufleţite ale românilor care îşi pierd viaţa în străinatate. Brînză subliniază că aceasta este una dintre problemele cel mai des semnalate de românii din diaspora şi pentru soluţionarea căreia statul român nu a identificat încă pârghiile necesare.

 

‘Am propus ca acest fond să reprezinte 1% din valoarea bugetului DRP şi să fie folosit doar pentru plata cheltuielilor de repatriere a cetăţenilor români decedaţi în afara graniţelor ţării (mai ales atunci când vorbim de accidente grave). Evident că avem în vedere o anumită procedură, anumite acte doveditoare care vor fi solicitate rudelor. Dacă acest fond s-ar fi constituit, aşa cum am mai solicitat prin intermediul unui alt proiect legislativ depus în 2010, numărul cazurilor în care românii nu îşi pot îngropa creştineşte rudele decedate în străinătate ar fi mult mai redus. Este un proiect pe care l-am făcut după ce am avut în prealabil consultări cu românii din diaspora şi aştept amendamente, dacă va fi cazul’, a precizat preşedintele Comisiei pentru românii din străinătate William Brînză.