După atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, răspunderea pentru acestea a fost pusă, conform principiului ‘cel care seamănă vânt culege furtună’, pe umerii politicii americane din ultimele decenii. Totodată, în majoritatea cazurilor erau enumerate aproape toate erorile politice ale SUA – nu doar politica lor din Orientul Mijlociu (OM), discuţie care era într-adevăr oportună în acest context, ci întreaga listă de ‘păcate vechi şi noi’ ale SUA.
Desigur, critica la adresa SUA din deceniul de după 11 septembrie se făcea auzită peste tot şi era pe alocuri îndreptăţită. Din cauza politicii şi a obiceiurilor sale, preşedintele George W.Bush părea de asemenea un duşman ideal. Însă, injuriile formulate la adresa SUA de după 11 septembrie depăşeau cu mult cadrul criticii constructive la adresa politicii americane şi a războiului din Irak. De multe ori, această critică constituia un pretext pentru exprimarea prejudecăţilor demult existente şi nu era întotdeauna liberă de senzaţia unei arogante supremaţii morale, constată Die Presse, citata de Epoch Times Romania.
Potrivit cotidianului austriac, astăzi aproape că nu se poate trasa o graniţă precisă între antiamericanismul de dreapta şi cel de stânga, lucru demonstrat, de exemplu, de critica procesului de globalizare în contexul evenimentelor din 11 septembrie.
În prezent, cele mai radicale forme de antiamericanism se întâlnesc la periferia globalizării: în lumea arabă, precum şi unele regiuni ale Americii Latine, în Asia de Sud-Est şi în Africa. În schimb, în Europa antiamericanismul s-a încheiat odată cu alegerea lui Barack Obama preşedinte, primit cu euforie de europeni tocmai în contrast cu George W.Bush.
O asemenea viziune nu putea să nu ducă la dezamăgire. Împreună cu aceasta a scăzut probabil şi interesul faţă de SUA. Uciderea lui Ossama ben Laden şi ‘primăvara arabă’, care este interpretată în mod frecvent ca o antiteză la 11 septembrie, au trasat de asemenea o linie sub 11 septembrie şi au scos SUA în planul doi al discursului social european, subliniază cotidianul austriac.
Acum, sentimentele antiamericane s-au orientat din nou către sfera culturală şi economică. De exemplu, în cazul Strauss-Kahn este criticată ipocrizia şi ‘corectitudinea politică’ americane. În afară de aceasta, atitudinile antiamericane se manifestă în critica nediferenţiată a ‘capitalului financiar’ şi ‘speculaţiilor bursiere’ de la Wall Street.
În orice caz, conchide cotidianul austriac, într-o anumită măsură, cel puţin pentru delimitarea reciprocă, antiamericanismul este parte a culturii europene.
