Dar chiar şi aşa, politicienii de vârf ai Europei nu reuşesc să găsească o soluţie fezabilă.
Summitul informal al liderilor a fost unul de criză aşa cum au fost multe altele înaintea lui. Şi la fel ca toată pleiada de reuniuni de criză, nici aceasta nu a reuşit să producă rezultate notabile. Nu a fost formulată nicio idee despre cum ar trebui rezolvată criza economică şi nu a fost găsit un compromis în vederea armonizării agendelor franceză şi germană.
Uniunea Europeană nu mai poate trage mult de timp. Riscul unui divorţ scandalos între Grecia şi Europa este iminent. Spania se împrumută la costuri nesustenabile, Italia nu este stabilă deloc şi întreaga Uniune e la marginea prăpastiei recesiunii economice. În plus, Uniunea nu se confruntă cu o singură criză, ci cu trei concomitent: pe lângă cea economică mai avem şi una financiară şi una politică. Şi una a preşedintelui american pentru că Barack Obama îşi vede ameninţată realegerea în cazul în care criza Euro trage după ea şi economia SUA aşa cum s-a întâmplat în urmă cu un an. Ce-i trebuie Europei aşadar? O voce unitară, o atitudine comună, un consens asupra unui plan, oricare ar fi acesta.
