Mihai Barsan

Reţeta electronică va funcţiona experimental în luna iunie, iar de la 1 iulie va fi obligatorie

CNAS, iulie, iunie, reţetă electronică

Acesta a explicat că după completarea reţetei de către medicul de familie, aceasta va pleca către farmacii şi pacientul va merge cu buletinul la farmacie pentru a ridica reţeta.

 

Dacă pacientul nu va găsi toate medicamentele, reţeta va rămâne deschisă, iar atunci când va fi eliberată în totalitate pacientul va semna un formular printat de către farmacist.

 

Dorin Ionescu a declarat că pentru moment, din cauza imposibilităţii Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM) de a se conecta la sistem, reţeta nu va cuprinde informaţii detaliate despre medicament, cum ar fi: dozajul, medicamente care intră în interacţiune şi contraindicaţiile.

 

Secretarul Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, Sandra Alexiu, susţine că în SUA există reţeta electronică de doi ani, iar procentul medicilor de familie care introduc reţete electronice a crescut în special datorită stimulentelor oferite.

 

În România, dacă prescriu reţete on line în procent de 75 la sută medicii primesc 100 lei bonus. Dacă prescriu doar 50 la sută vor primi 50 de lei, iar dacă prescriu numai reţete de mână medicii vor plăti contravaloarea acestora.

 

Dr. Alexiu a făcut referire şi la faptul că în actualele norme nu se precizează câte consultaţii au voie să faca pe lună. Ea a spus că din 12.000 de medici de familie din toată ţara, 3.800 lucrează în mediul rural şi vor fi probleme legate de conexiunea la internet.

 

Preşedintele interimar al CNAS, Dorin Ionescu şi reprezentantul SIVECO, firmă care s-a ocupat de sistemul informatic al Casei, susţin că nu vor fi probleme cu reţetele electronice.