Astfel de planuri se fac în legătură cu eventualitatea ieşirii Greciei din zona euro şi declanşarea unor turbulenţe financiare care să cuprindă şi alte ţări, precum Portugalia, Spania sau Irlanda.
Planuri de avarie pentru o criză a euro se întocmesc şi de către cea mai mare piaţă a asigurărilor din lume, Lloyds, din Londra.
Într-un interviu pentru cotidianul Daily Telegraph, Theresa May, a recunoscut că în cadrul ministerului pe care-l conduce se elaborează planuri pentru o situaţie de urgenţă.
Ministrul britanic a refuzat să intre în detalii, dar este evident că la Londra este urmărită cu îngrijorare situaţia din Grecia, unde alegerile parlamentare repetate din 17 iunie ar putea aduce la putere un Guvern opus continuării măsurilor de austeritate, ceea ce ar putea genera situaţia în care Grecia ar fi nevoită să iasă din zona euro.
Într-o astfel de situaţie, haosul economic s-ar putea extinde şi la alte ţări ca Portugalia, Spania şi Irlanda, unde şomajul este deja extrem de ridicat şi ar putea determina o migraţie economică de proporţii înspre Marea Britanie, ţară care nu a aderat la euro.
Restrângerea migraţiei este extrem de dificilă, având în vedere că libertatea de mişcare a forţei de muncă este unul dintre principiile fundamentale ale Uniunii Europene.
Astfel de restricţii pot fi impuse doar în circumstanţe excepţionale, cum ar fi cele impuse de Franţa anul trecut la frontiera cu Italia, cu ocazia sosirii unui număr mare de imigranţi ilegali în peninsulă din Africa de nord.
La ora actuală, în Marea Britanie sunt în continuare valabile restricţiile de acces pe piaţa muncii impuse cetăţenilor din România şi Bulgaria, care expiră însă pe 31 decembrie 2013, la şapte ani de la aderarea celor două ţări la UE.
Planuri de urgenţă în cazul unor turbulenţe generate de ieşirea Greciei din zona euro a anunţat şi marea piaţă a asigurărilor din Londra, Lloyds. Într-un interviu pentru Sunday Telegraph, directorul executiv Richard Ward a declarat că în caz de abandonare a monedei unice europene de către Grecia, piaţa asigurărilor va putea trece la un regim de decontare în mai multe alte monede.
Incertitudinea cu privire la moneda unică europeană a dus la aprecierea lirei sterline faţă de euro la 1,25, cel mai ridicat raport de schimb din ultimii trei ani şi jumătate.