Potrivit expertului Zsolt Darvas, cercetător la think-tank-ul Bruegel cu sediul la Bruxelles, Bulgaria şi România au şanse să conveargă, dar în mod realist, dacă peste 40-50 de ani vor avea în jur de 50% din media UE, nu va fi rău, se arată într-o analiză a Reuters.
Convergenţa – tendinţa pentru noile ţări membre de a se îndrepta spre produsul intern brut mediu pe cap de locuitor din Europa – a fost mult timp una dintre recompensele aderării la UE. A fost ceea ce politicienii au promis aproape universal până la aderare, afirmând că ajutorul generos pentru dezvoltare de la Bruxelles şi investiţiile străine le vor putea ajuta să urmeze exemplul Irlandei, al cărei boom a transformat-o din codaşul UE în ”Tigrul Celtic”.
Fostele state comuniste din Europa de Est păreau să urmeze aceeaşi cale. Dar convergenţa s-a încetinit acum în multe locuri, iar economiştii spun că s-ar putea opri în termen de aproximativ 20 de ani, la niveluri mult mai mici decât s-a sperat anterior.
‘Ajungerea din urmă este puţin probabil să aibă loc atât de repede pe cât ne-am gândit înainte de 2008’, a declarat Ville Kaitila, cercetător de la ETLA, Institutul de Cercetare a Economiei finlandeze, referindu-se la jalonul de măsurare cel mai larg utilizat pentru nivelul de trai. ”Chiar dacă a existat o convergenţă pe termen lung în UE, convergenţa nu este o lege naturală”, a precizat el.
Încetinirea economică din ultimii patru ani are deja consecinţe. Supăraţi de măsurile de austeritate şi de progresul lent, unii alegători s-au îndepărtat de partidele adepte ale reformei în favoarea celor care promovează plase de protecţie socială mai puternică şi care resping reformele economice.
În Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia şi Slovenia, oamenii au băut şampanie şi au dansat pe străzi atunci când UE le-a primit în club cu opt ani în urmă. Bulgaria şi România au fost nevoite să aştepte încă trei ani pentru a adera, proces legat de care politicienii şi economiştii au spus că le va stimula economiile.
S-a întâmplat acest lucru în alte ţări. În Irlanda, reformele economice şi un torent de fonduri de dezvoltare ale UE, investiţii străine şi un boom al creditării pentru firme şi consumatori au crescut PIB pe cap de locuitor de la 65% din media UE în 1960, cu 13 ani înainte de aderarea la UE, la aproape 150% în 2008.
La început, părea că nou-veniţii în UE vor urma aceeaşi cale. În perioada de până la aderare şi imediat după, firme străine au pompat bani în fabrici din Ungaria, Cehia şi Slovacia, făcând din ultima producătorul de automobile de top mondial pe cap de locuitor, iar în mai puţin de un deceniu produsul său intern brut pe cap de locuitor a ajuns la 75% din media blocului de la doar 50%.
În timp ce restul UE a crescut cu 2% pe an din 2000 în 2008, noile state membre est-europene au crescut uşor dublul acestei rate, cu Letonia ajungând la 11,2% în 2006.
Convergenţa părea un lucru sigur. Produsul intern brut al Bulgariei pe cap de locuitor a atins 44% din media UE în 2008, de la 28% la începutul deceniului. România a crescut cu două treimi la 47%.
Criza a pus însă capăt boom-ului şi a încetinit convergenţa. Fiecare ţară din regiune, cu excepţia Poloniei, a avut o recesiune în ultimii patru ani. Letonia şi-a redus creşterea cu peste de o cincime în perioada 2008-2010, iar o contracţie de doi ani în România a şters peste 8% din producţia sa anuală.
Mulţi membri din Europa de Vest au suferit, de asemenea, o recesiune. Grecia este în al cincilea an a ceea ce pare a fi o contracţie de 20%. Dar a început de la o bază pre-criză mult mai mare, iar standardele sale de trai sunt încă de aproximativ 80% din media UE, aproape de cel mai bogat nou stat membru în UE, Slovenia, şi cu mult înaintea celor mai sărace. Şi Irlanda a scăzut de la apogeul atins, dar este încă aproximativ la nivelul din Germania.
De la declanşarea crizei, guvernele din Europa de Est au impus măsuri de austeritate, printre care disponibilizări şi reduceri salariale pentru bugetari, pentru a aborda ineficienţele. Băncile străine au oprit creditările. Creditele sunt mai greu de obţinut. România tocmai a reintrat în recesiune.
Economiştii se aşteaptă acum ca creşterea să rămână sub potenţial timp de mai mulţi ani, comprimând capacitatea ţărilor de a ajunge din urmă vecinii mai bogaţi.
‘Cetăţenii noilor state membre trebuie să se fi aşteptat la o convergenţă rapidă. Ca urmare, au fost dezamăgiţi’, au afirmat într-un e-mail experţii ungari privind economiile în tranziţie, Peter Halmai şi Viktoria Vasary. ‘Maşina de convergenţă continuă să lucreze, dar la un nivel mai scăzut decât era de aşteptat anterior. În anumite ţări convergenţa s-a oprit sau a încetinit într-o mare măsură’, au precizat ei.
În previziuni actualizate dintr-un document din 2010 publicat în ”The European Journal of Comparative Economics”, Halmai şi Vasary au evaluat creşterea din noile state membre ca depăşind-o pe cea a celor 15 state membre iniţiale din UE, cu un vârf în 2030 sau 2040. ‘Convergenţa reală se va opri din 2030 şi s-ar putea să apară chiar o divergenţă moderată de la UE în format de 15’, au apreciat Halmai şi Vasary.
Deşi admit că previziunile lor pe termen lung sunt incerte, economiştii cred că în majoritatea statelor avansate – Slovacia, Slovenia şi Cehia – eventuala plafonare a convergenţei va atinge vârful în jurul normei UE, după care va scădea din nou sub acest nivel. Polonia va atinge 76% din media UE în 2060, au spus ei, departe de laudele de anul trecut ale fostului ministru de finanţe Leszek Balcerowicz că Polonia ar putea ajunge din urmă Germania în 20 de an şi în urma unei membre a zonei euro chiar tulburate ca Portugalia. Cele două ţări cele mai sărace, Bulgaria şi România, vor lupta pentru a străpunge bariera de 60% în următorii 30 de ani, iar România ar putea regresa sub nivelurile actuale, au spus ei.
Zsolt Darvas a declarat că, în comparaţie cu performanţa Irlandei de acum două decenii, statele din Est au rămas în urmă, unele ajungând să semene cu calea Portugaliei, Spaniei şi Greciei, care au făcut progrese, dar apoi au încetat să mai facă. Darvas crede că Bulgaria şi România ”au o mulţime de şanse să conveargă’, dar în mod realist ‘peste 40-50 de ani dacă vor avea în jur de 50% din media UE, acest lucru nu ar fi rău pentru aceste ţări’. Aceasta nu înseamnă că aderarea la UE nu a adus nicio îmbunătăţire. Dar problemele persistă. Autostrăzi din România leagă doar trei oraşe şi niciuna nu ajunge la o frontieră terestră sau un port, un indiciu negativ pentru investitorii exportatori.
Doar aproximativ un sfert din populaţie are locuri de muncă stabile – există aproximativ acelaşi număr de pensionari şi acelaşi de fermieri care practică agricultura de subzistenţă – astfel că potenţialul de producţie al ţării este sub cel al omologilor care o duc mai bine. În timp ce Irlanda a beneficiat de fondurile UE, România, marcată de corupţie, birocraţie şi o lipsă de co-finanţare, a folosit doar 8% din cele 19 miliarde de euro disponibile din 2007. Sondajele arată că mai puţin de jumătate dintre români au acum încredere în UE, în scădere de la peste două treimi înainte de aderare.
Tom Gallagher, profesor de politică est-europeană la Universitatea Bradford, a afirmat că acest lucru creşte riscul de disidenţă politică sau de ascensiune a partidelor radicale în cazul în care oamenii devin frustraţi de decalajul de bogăţie. ‘România va fi o permanentă frână în UE dacă vom continua să rămânem în urmă, iar ţara se va confrunta cu subdezvoltare pe termen lung şi declin dacă nu va exista o relansare a parteneriatului cu UE’, este de părere Gallagher.
