„După cinci ani de pensii private în România putem spune că acesta este un sistem care s-a născut greu, dar şi-a găsit drumul şi este acum pe un drum ireversibil. Astăzi, constatăm că există peste 1,8 miliarde de euro în sistem, peste 5,6 milioane de participanţi la sistem şi randamente medii de 12% pe Pilonul II şi aproximativ 8% pe Pilonul III”, a declarat directorul general al CSSPP, Cristian Roşu.
Acesta a arătat că primele fonduri şi administratori de pensii private au fost autorizaţi au fost pe pensiile facultative, pe Legea 204, după care au urmat pensiile private obligatorii şi, în 17 septembrie 2007, a început aderarea iniţială în sistemul de pensii private obligatorii, care s-a finalizat în decembrie 2007 – ianuarie 2008.
„A urmat un lung şi destul de anevoios proces de reglementare, de organizare, de supraveghere a pieţei şi de educare a participanţilor în privinţa a ceea ce înseamnă pensiile private, obligatorii sau facultative. Când am spus că sistemul este pe un drum ireversibil m-am referit la creşterea numărului de participanţi, a valorii activelor şi la imposibilitatea întoarcerii la situaţia anterioară înfiinţării sistemului de pensii private”, a subliniat Cristian Roşu.
În opinia sa, pensiile private le vor suplimenta întotdeauna pe cele publice, dar ‘actualul raport dintre valoarea pensiei publice şi a cei private se va schimba după o perioadă de acumulare care va dura cel puţin 15 ani’.
Joi, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), în parteneriat cu Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) şi Asociaţia Profesioniştilor în Resurse Umane din România (HR Club), a organizat un simpozion pentru angajatori, având ca temă de dezbatere pensiile private.
Una dintre concluziile întâlnirii a fost că sistemul românesc de pensii private, introdus cu cinci ani în urmă, creează ‘un spaţiu generos de implicare responsabilă pentru angajatori’, care pot beneficia de deductibilităţi fiscale consistente în cazul includerii pensiilor private în pachetul de remunerare şi beneficii, dezvoltarea sistemului de pensii private depinzând de o mai bună comunicare.