Ana Draghici

Piaţa locurilor de muncă nu îşi va reveni înainte de 2015

locuri de munca, prognoze economice, șomaj

Piaţa muncii din România a pierdut aproape 700.000 de locuri de muncă din sectorul formal în 2009 şi 2010, iar în 2011, numărul salariaţilor a atins cel mai mic nivel de la căderea comunismului.

 

Nici creşterea economică nu a ridicat moralul firmelor locale, astfel încât numărul de salariaţi a urcat modest în 2011 şi va creşte într-un ritm relativ redus în acest an. Vestea proastă este că lucrurile nu se vor schimba semnificativ nici până în 2015, potrivit Comisiei Naţionale de Prognoză. Astfel, numărul mediu de salariaţi va ajunge la 4,6 milioane de persoane în 2015, cu 400.000 de angajaţi sub nivelul din 2008.

 

De altfel, CNP anticipează că rata şomajului va fi de 6,5% în 2015 faţă de 5,8% înaintea izbucnirii crizei. Nici pe latura veniturilor nu se anunţă modificări semnificative. Salariul mediu net din 2015 va fi de aproape 1.800 de lei faţă de 1.570 de lei în acest an. Aşadar o creştere de 14% pe parcursul următorilor patru ani, uşor peste rata inflaţiei. În 2007 şi 2008, salariul mediu a urcat cu peste 20% în fiecare an.

Ultimele Articole