Nafureanu Dana

Cât ar costa salvarea băncilor spaniole

asistenţă financiară, banci, banci spaniole, cost, FMI, Madrid

FMI ia în calcul două scenarii, precizează ziarul, care citează surse care au avut acces la raport.

 

Primul scenariu ţine cont de situaţia actuală şi are în vedere suma de 40 de miliarde dolari destinată nevoilor unui grup de 10 bănci, între care şi Bankia, pe care guvernul spaniol intenţionează să o salveze cu un ajutor istoric de peste 23 de miliarde de euro.

 

Al doilea scenariu prevede o situaţie mai tensionată, în cazul unei recesiuni severe, şi care implică suma de 80 de miliarde de euro pentru salvarea sistemului financiar spaniol, scenariu pe care surse spaniole intervievate de ziar l-au descris ca fiind ‘ireal’.

 

Madridul va lua o decizie în termen de cincisprezece zile în ceea ce priveşte recapitalizarea băncilor sale şi, prin extensie, în legătură cu o eventuală solicitare de ajutor internaţional, a declarat miercuri ministrul de finanţe spaniol, Luis de Guindos, în Parlamentul European de la Bruxelles.

 

În plus faţă de raportul FMI, Madridul aştepată de asemenea auditul a două cabinete private Roland Berger şi Oliver Wyman privind nevoile sale pentru redresarea băncilor.

 

După solicitarea de asistenţă financiară formulată în luna mai de Bankia, a treia bancă a ţării, Spania se află în centrul îngrijorărilor pieţelor, investitorii temându-se că nu-şi va putea asuma singură obligaţiile financiare şi ar trebui să ceară ajutor extern.

 

Însă nu va fi cazul, doreşte să creadă Madridul, care a refuzat până în prezent o salvare după modelul Portugaliei, Irlandei şi Greciei, notează sursa citată.