Money.ro

De unde vor veni banii pentru Spania?

ajutor spania, banci spania, imprumut spania, spania

Olli Rehn promitea luni seară în faţa deputaţilor europeni la Strasbourg că o decizie va fi luată repede, pentru a se şti care din acestea va fi utilizată pentru Spania. El nu excludea folosirea ambelor fonduri în acest caz. Cele două instituţii au structuri juridice diferite, ceea ce le face mai mult sau mai puţin atrăgătoare, totul depinde de cine îşi spune cuvântul, relateaza RFI Romania. 

 

Majoritatea guvernelor europene ar prefera ca MES să fie cel implicat, întrucât un imprumut dat de această instituţie nu va afecta datoria statelor.

 

MES intră în vigoare în data de 9 iulie, dar din cele 17 ţări ale zonei euro, şase nu l-au ratificat încă, ceea ce face folosirea acestuia anevoioasă.

 

Pe de altă parte, dacă s-ar face apel la FESF, care pune condiţii vagi deblocării sumelor, împrumutul ar fi acordat mai repede. Este, bineînţeles soluţia privilegiată de pieţele financiare. Un dialog se află în curs între statele membre ale UE, a precizat Olli Rehn.

 

Acesta a renunţat cu părere de rău să urmărească meciul de fotbal Franţa-Marea Britanie, care se derula în acelaşi timp cu audierea sa. Dar destul de voios, el a explicat că unele condiţii sunt puse împrumutului pentru Spania. Este vorba în principal despre restructurarea băncilor spaniole, care vor primi banii europeni.

Ultimele Articole