Propunerea sa pentru Germania este ca ieşirea Greciei să se facă fie în mod controlat, dar să se continue finanţarea, fie să se decidă păstrarea sa în zona euro, punându-i la dispoziţie un ajutor financiar pe o perioadă foarte lungă de timp, aşa cum s-a întâmplat, spune el, şi cu Germania de Est după reunificare.
Conform spuselor lui Roubini, ambele variante sunt mai profitabile pentru plătitorii de taxe din Germania, decât varianta în care Grecia ar ieşi brusc din zona euro şi s-ar ajunge la un colaps. Fără Germania, Europa va deveni o epavă economică şi politică în comparaţie cu SUA sau China. „Fiind o ţară exportatoare, Germania are nevoie de moneda euro şi de partenerii europeni. Părerea mea este că ori merg împreună mai departe, ori se scufundă amândouă” a spus Roubini.
Tot el mai explică problema crizei datoriilor. „Aceasta poate fi rezolvată numai după ce Banca Centrală Europeană îşi măreşte stocul monetar. Asta va face ca moneda euro să piardă teren in faţa dolarului. Cea mai bună variantă ar fi dacă cele 2 monede ar avea aceeaşi valoare. Astfel, tările din sudul Europei, cum sunt Grecia, Italia şi Spania, ar avea o şansă reală de a deveni competitive”.
Cu alte cuvinte, Roubini spune că soluţia de mai sus este mai eficientă decât politica austerităţii. ” Trebuie să încheiem nebunia asta a salvării. Guvernul ar trebui să micşoreze taxele şi să mărească salariile, pentru că Europa are nevoie de o creştere economică. Guvernul german ar trebui să ofere fiecărei familii un voucher de 1000 de euro care să poată fi folosit doar în ţările cu probleme. Pe lângă asta, oricine va dori să achiziţioneze o proprietate în ţările din sudul Europei, ar trebui să fie scutit de taxe”.
Economistul mai spune că europenii ar trebui să ofere mai multă libertate Bruxelles-ului pentru a putea dezvolta un plan pe 5-10 ani. Rezultatul va fi nu doar o Europă cu aceeaşi moneda, ci şi o politică financiară şi fiscală comună. „Europa are nevoie de un sistem bancar unificat, cu un singur conducător. Dacă acest lucru se întâmplă, Angela Merkel ar putea deveni preşedinta noii Europe.