Mihai Barsan

Numărul insolvenţelor ar putea scădea semnificativ în acest an

insolvență, presupunere, scădere, sectoare de activitate

„Considerăm că dinamica insolvenţelor nu reflectă fidel contextul economic actual, caracterizat de o relativă stabilizare şi influenţat semnificativ de instabilitatea economică internaţională. Atribuim tendinţa insolvenţelor mai degrabă unor factori structurali, precum scăderea numărului de persoane juridice active în ultimii trei ani, efectului de bază ridicat din anul anterior şi filtrarea firmelor mai puţin competitive în perioada recesiunii economice. Sub spectrul ultimelor tendinţe, ne putem aştepta la o contracţie semnificativă a insolvenţelor pentru anul curent”, a declarat într-un comunicat Iancu Guda, analist macroeconomic, Coface România.

 

Potrivit unui studiu Coface realizat pe baza datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, în primul trimestru un număr de 4.414 companii se aflau în diverse stadii ale procedurii de insolvenţă, în scădere cu 34,65% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Se observă scăderea generalizată pentru toate sectoarele de activitate a volumului insolvenţelor înregistrate în primul trimestru al anului curent faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.

 

Sectoarele care au înregistrat cea mai mare scădere a volumului dosarelor de insolvenţă sunt industria metalurgică (49,49%), industria de maşini şi echipamente (-52,70%), sănătate şi asistenţă socială (-50%), scăderea procentuală semnificativă fiind datorată în special efectului de bază pozitiv.

 

Topul celor mai afectate sectoare a rămas neschimbat pentru al patrulea an consectiv, respectiv comerţ cu amănuntul, comerţ cu ridicata şi construcţii, care concentrează 54,94% din totalul insolvenţelor, înregistrând o stabilizare a nivelului din aceeaşi perioadă a anului anterior – de 55,8%.

 

Mai mult decât atât, pentru al treilea an consecutiv, primele zece sectoare care înregistrează cel mai mare număr al firmelor aflate în insolvenţă rămân neschimbate, singurele modificări fiind la nivel de ordine în cadrul topului, dar cu variaţii de una, maxim două poziţii. Astfel, comerţul cu amănuntul revine pe prima poziţie, confirmându-se persistenţa dificultăţilor de ordin financiar cu care se confruntă firmele din acest sector.

 

Poziţia a treia în clasamentul insolvenţelor este ocupată în continuare de construcţii, sector care a înregistrat 645 insolvenţe în primul trimestru al anului curent, în scădere semnificativă (40%) faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Tendinţa pozitivă este confirmată de gradul ridicat de încredere înregistrat în România, mai optimist decât media ţărilor balcanice şi comparabil cu nivelul mediu înregistrat în zona UE17.

 

Cele mai afectate judeţe sunt Arad, Mureş şi Dâmboviţa, care au înregistrat o creştere masivă a insolvenţelor în T1 2012 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior.

 

Judeţele care au înregistrat o scădere o insolvenţelor şi o consolidare a situaţiei economice din acest punct de vedere sunt Braşov, Constanţa, Iaşi, Botoşani, Harghita şi Covasna (contracţia în medie ponderată find de -74%).

 

Din analiza cazurilor de insolvenţă pe zone geografice reiese că cea mai afectată regiune a fost sudul, cu un număr de 955 companii în insolvenţă, urmată fiind de zona de nord-vest cu 762 cazuri şi de sud-est cu 526 de cazuri. Toate regiunile au înregistrat scăderi ale insolvenţelor pe sold la sfârşitul primului trimestru 2012 faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.

 

Analizând dinamica lunară a insolvenţelor în corelaţie cu firmele active (persoane juridice) şi înmatriculări noi (fără PFA şi întreprinderi individuale), se observă o scădere a insolvenţelor începând cu luna iulie 2011 faţă de aceeaşi lună a anului anterior, cea mai mare reducere fiind înregistrată în luna februarie 2012, de 46%.

 

În acelaşi timp, se remarcă majorarea numărului de înmatriculări de firme noi pentru fiecare firmă intrată în insolvenţă. Astfel, valoarea acestui indicator s-a situat la sfârşitul lunii martie 2012 la 3,12, revenind aproape de nivelul înregistrat la sfârşitul anului 2009.

 

Anul trecut numărul insolvenţelor a ajuns la 19.651, cu aproape 10% mai puţine decât în 2010.