Money.ro

Unde găsiţi cele mai ieftine apartamente din Bucureşti

apartamente Bucuresti, apartamente ieftine, imobiliare

Luând drept criteriu de selecţie o locuinţă confort 1 în Bucureşti, preţurile solicitate pornesc şi de la 15.000 euro pentru un apartament cu două camere. Principalele dezavantaje în acest caz rămân amplasarea în cartiere situate în zone îndepărtate de centru, iar la apartamentele vechi necesitatea efectuării unor îmbunătăţiri.

 

Berceniul şi Rahova sunt cartierele lidere la chilipiruri imobiliare. Cel mai mic preţ solicitat pentru o garsonieră confort 1, decomandată este de 21.000 euro, locuinţa de 35 mp aflându-se într-un bloc construit în anul 1987 din zona Berceni.

 

Sunt şi excepţii în care preţul pentru un apartament de două camere este considerabil mai mic decât cel pentru o garsonieră. Astfel, un apartament de 60 mp, din cartierul Militari, este scos la vânzare pentru 15.000 euro. Cu 22.000 euro, cei interesaţi pot achiziţiona un apartament de două camere în Rahova.

 

Există în piaţă şi oferte de apartamente de trei camere tot la preţul de 15.000 euro. O astfel de unitate este disponibilă în Drumul Taberei, un apartamentul cu o suprafaţă de 76 mp, proprietarul oferind la vânzare şi mobila. Pentru un apartament de 3 camere de 64 mp, un cumpărător poate plăti în Rahova 29.000 euro.

 

Rahova pare să domine sectorul chilipirurilor imobiliare în cazul apartamentelor de 4 camere, cele mai multe oferte fiind amplasate în acest cartier. Cel mai mic preţ la care este listată o unitate de 4 camere se ridică la 44.000 euro. Pentru 4.000 euro în plus, o persoană poate achiziţiona tot un apartament de 4 camere de 84 mp, aflat în Berceni, construit în anul 1972.

 

Majoritatea apartamentelor aflate la ‘ofertă’ pe piaţa imobiliară a Capitalei se află amplasate în imobile construite în perioada anilor 1970-1980, unele dintre ele chiar înaintea cutremurului din 1977, acesta constituind unul din dezavantajele majore. Sunt însă şi excepţii, iar cu puţin noroc, cei interesaţi pot găsi apartamente în construcţii finalizate chiar în 2012 la preţul unui apartament vechi.

 

Cu 20.000 euro, în zona Giurgiului, o persoană îşi poate achiziţiona o garsonieră de 32 mp, cu centrală proprie, într-un bloc finalizat în anul 2012. Pentru o mie de euro în plus, găsim o ofertă similară şi în Rahova, pentru un apartament de 29 mp.

 

Tot în zona Şoselei Giurgiului, se găseşte la vânzare şi un apartament de două camere, la preţul de 26.000 euro, finalizat tot în 2012.