Andrei Marga consideră că tot ceea ce s-a întâmplat în cazul fostului ministru al Culturii, Mircea Diaconu, este nici mai mult nici mai puţin decât o aberaţie: „Indiferent că suntem sau nu amicii domnului Diaconu, trebuie spus un lucru: incompatibilitatea nu e o infracţiune şi nu se pedepseşte penal. Să fim foarte clari! E o aberaţie tot ceea ce s-a întâmplat, iar retragerea lui este o retragere de onoare.”
Cât despre problema „plagiatului”, profesorul universitar Andrei Marga a subliniat că, deocamdată, avem de-a face cu o simplă acuzaţie lipsită de probe, iar premierul Victor Ponta va da toate lămuririle care se impun: „În legătură cu plagiatul, deocamdată el încă nu-i dovedit. O să vedem dacă se va dovedi. Şi aici, desigur, Primul Ministru va da răspunsurile care se cuvin. Ceea ce este mai grav e faptul că în jurul Preşedinţiei s-au adunat, exact ca în perioadele negre ale istoriei, tot felul de oameni care n-au operă şi se dau intelectuali, n-au realizări şi se dau mari politicieni. Acest fals care este acolo duce la această preocupare obstinată de a lovi încontinuu în oamenii noii guvernări.”
„Aceasta este fără precedent în istoria României. Poate că şi Carol al II-lea mai făcea unele aventuri de acest fel dar, totuşi, nu la scara asta şi nu cu penibilul care se întâmplă la noi”, a mai afirmat Andrei Marga.