O întâlnire tensionată, scrie Le Figaro, în timp ce preşedintele consiliului italian, într-un interviu acordat mai multor ziare europene, avertizează împotriva „unui eşec al negocierilor”, care ar putea duce la atacuri speculative asupra unor ţări, scrie Presseurop.eu.
În ultimele săptămâni, reaminteşte Le Figaro, Mario Monti a înmulţit proiectele de reformă:
propunerile sale pentru a evita un dezastru financiar au primit sprijinul lui François Hollande. În schimb, Angela Merkel rămâne ‘curios de rece’, se spune la Roma. Iar Bruxelles afişează un anumit scepticism. Olli Rehn, comisarul pentru afaceri economice, le compară cu o ‘aspirină financiară’.
Mario Monti, continuă Le Figaro, vrea să „facă din această întâlnire în patru” un summit de convergenţe:
el invită să nu ne rătăcim în ‘dezbateri ideologice’ […] şi va încerca să acţioneze ca mediator incitând Germania să participe la o iniţiativă pentru creştere şi convingând Franţa să-şi depăşească reticenţele cu privire la transferurile de suveranitate naţională.
Pentru La Stampa, Mario Monti vrea mai ales să renunţe la „filosofia încetinelii” care pare să fi inspirat Europa în ultimul an. În timpul conferinţei de presă,
un jurnalist german i-a cerut lui Monti să încerce să i se adreseze ca şi cum ar avea în faţa lui pe un domn Müller, pensionar german, îngrozit la ideea de a plăti pentru alţii. Profesorul şi-a lăsat deoparte flegma, imaginându-şi că ar bea câteva beri cu pensionarul şi l-ar invita să se relaxeze. […] Să sperăm că va şti să o convingă şi pe doamna germană.
Pentru L’Espresso, care titrează cu „salvarea soldatului euro”, discuţii şi bune intenţii nu vor fi suficiente pentru a rezolva criza: „arma totală” la care toată lumea se gândeşte ar fi mijlocul de a reduce într-un fel sau altul – inclusiv printr-un faliment parţial – datoria în ţările din zona euro. „O idee complet tabu deocamdată”.
Dinspre Spania, cotidianul El País consideră că prim-ministrul Mariano „Rajoy intră în Directoratul european în poziţie de extremă slăbiciune”:
Spania nu este în stare să influenţeze viitorul Uniunii, ci în cel mai bun caz, ea poate îndulci condiţiile dure pe care unii dintr partenerii săi doresc să i le impună în schimbul ajutorului financiar indispensabil. […] Rajoy se bazează pe complicitatea dintre Monti şi Hollande pentru a potoli inflexibilitatea Angelei Merkel.