Potrivit studiului ‘România în contextul Agendei UE 2020 – locuri de muncă mai multe şi mai bune într-o economie bazată pe cunoaştere’, lansat luni de Blocul Naţional Sindical (BNS), 8,89 de milioane de români se află în situaţii de risc de sărăcie sau excluziune socială, ceea ce înseamnă 41% din populaţie raportat la populaţia totală din 2002 sau de 46%, raportat la o populaţie de circa 19 milioane de persoane, cât indică datele ultimului recensământ.
Cu un procent de 41%, România se situează acum pe locul 2 în ce priveşte riscul de sărăcie sau excluziune socială (după Bulgaria, cu 42%), însă va ocupa locul 1 odată ce vor fi făcute publice rezultatele oficiale ale recensământului populaţiei. Uniunea Europeană înregistrează 23%.
‘Având în vedere scăderea populaţiei la 19 milioane, riscul de sărăcie sau excluziune socială urcă la 46%, dublu faţă de cel din UE, şi va arăta că pentru copii avem un risc de 49%’, a afirmat, luni, Radu Soviani, expert în cadrul ‘Biroului pentru observarea pieţei muncii şi a calităţii locurilor de muncă’.
Soviani a subliniat că România nu a făcut progrese semnificative în vederea reducerii ratei sărăciei, adoptarea politicilor economice în sensul sprijinirii celor cu venituri fixe – indexarea -, dar şi a categoriilor vulnerabile ale populaţiei fiind principala măsură pentru persoanele aflate în risc de sărăcie.
Referitor la reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială, UE are ca obiectiv o ţintă de 25%, respectiv 20 de milioane, în timp ce România şi-a propus un obiectiv de 15%, adică o scădere până în 2020 cu 580.000 a numărului de persoane aflate în această situaţie, faţă de 2008.
Nici în ceea ce priveşte rata de ocupare a forţei de muncă România nu stă mai bine, relevă rezultatele studiului, care a urmărit să analizeze felul în care România şi-a îndeplinit ţintele stabilite de strategia Europa 2020 în comparaţie cu celelalte ţări membre ale UE. Ţinta UE la rata de ocupare a populaţiei de 20 – 64 de ani este de 75%, iar România şi-a propus 70%.
‘Avem o ţintă de 70%, însă, având în vedere că perioada 2007 – 2012 a stat sub semnul a doi factori principali – criza economică şi migraţia forţei de muncă, România se îndepărtează. Dacă în 2007 aveam un grad de ocupare de 64,4%, în 2011 acesta este 62,8%. Suntem aşadar imergenţi faţă de acest obiectiv’, a subliniat Radu Soviani.
Şi la capitolul părăsirii timpurii a sistemului educaţional, unde România îşi propune o rată de 11,3%, o ţintă mai ambiţioasă decât cea a UE, de 10%, se înregistrează o evoluţie divergentă pe fondul crizei economice. Dacă, în 2007, această rată era de 13,9%, criza a dus la o amplificare a abandonului şcolar, iar România s-a îndepărtat de acest obiectiv.
‘An de an, părăsirea timpurie a sistemului educaţional s-a accentuat, urcând dramatic. În 2010, am ajuns la nivelul de 18,4%, iar în 2011 s-a constatat o uşoară domolire, până la 17,5%, şi am vrea să credem într-o inversare de trend şi că ne vom apropia de obiectivul de 11,3%’, a menţionat expertul.
Lipsa unui grad adecvat de educaţie are un efect puternic asupra şomajului, similar cu cel al lipsei de experienţă. Pentru unele sectoare şi pentru anumite locuri de muncă, experienţa are mai multă valoare decât educaţia, dar în alte domenii este invers. Persoanele cu un nivel scăzut de educaţie au o tendinţă mai puternică spre lipsa de ocupare, ceea ce, pe termen lung, va conduce la o durată lărgită a şomajului în acest segment, se arată în studiu.
Singurul obiectiv pe care România ar putea să-l îndeplinească până în 2015, chiar, este ponderea populaţiei cu vârsta de 30 până la 34 de ani absolventă a unei forme de educaţie terţiară.
‘UE are o ţintă de 40%, iar România de 26,7%. Datorită unor factori subiectivi şi obiectivi, probabil că acesta este singurul criteriu pe care îl vom putea atinge 100% şi asta până în 2015. În 2007, aveam 13,9% populaţie cu vârsta între 30 şi 34 de ani absolventă a unei forme de educaţie terţiară, iar în 2011 am ajuns la 20,4%. Dacă acest ritm va continua, până în 2015 vom atinge acest obiectiv de 26,7%’, a precizat Soviani.
Potrivit acestuia, absolvirea într-o mai mare măsură a unei instituţii de învăţământ superior este motivată mai degrabă de uşurinţa accesului la o astfel de formă de învăţământ decât de nevoia efectivă de locuri de muncă pentru absolvenţii de învăţământ superior.
O analiză calitativă suplimentară este necesară pentru a compara produsele învăţământului superior cu nevoile pieţei muncii, se menţionează în studiu.
Concluzia generală a studiului este că România se afla departe de ţintele asumate pentru unele domenii cheie precum cercetare şi dezvoltare, educaţie, rata angajării sau reducerea sărăciei, iar unele dintre datele statistice sunt cel puţin îngrijorătoare.
