Când faci primul pas, nu realizezi încă unde ai intrat. Trei plăcuțe negre de lemn te îndeamnă, însă, una câte una, să mergi mai departe. Urci câteva trepte și intri deja în atmosferă. Imagini vechi, rătăcite în memorie, încep să reînvie. Nu‑ți dai seama încă dacă te afli în pivnița bunicului, acolo unde îi plăcea să țină horinca, vinurile de colecție și țuica de „primă mână”, sau dacă ai urcat treptele în podul plin cu vechituri al bunicii. O mașină de cusut soră cu Singer și o mașină de scris din perioada interbelică, un fier de călcat de pe vremea când nu exista curent electric stau așezate cu gust printre sticle de vin și damigene pictate. Mai faci un pas pe rogojină și simți cum te îmbie un miros de cașcaval cu busuioc, muștar și negrilică (o plantă aromată și tămăduitoare, dar uitată parcă undeva în inima Bucovinei) sau de mușchi țigănesc băițuit cu miere. Toate bunătățurile stau aranjate într‑o cameră alăturată celei cu băuturi, la loc răcoros. Iar la doi pași, într‑o altă încăpere decorată cu farfurii pictate manual și vase din fontă ce readuc în prezent obiceiurile de gătit ale băcanilor de odinioară, se află „tămăduitoarele”: creme și tincturi de tot felul, gândite inițial ca produse minime ce nu trebuie să lipsească din casa unui gospodar adevărat și extinse apoi, la cererea clienților.
Așa arată Donia, „Băcănia cu suflet”, mica afacere a soților Liviu și Doina Oprea.
De la memorie la simțuri. Fost manager la Depozitul de calculatoare, Liviu Oprea își dorea de ceva vreme să‑și deschidă o afacere, dar parcă niciodată nu era momentul potrivit. Decizia a luat‑o însă atunci când a realizat că businessul în care era angajat începe să fumege pentru că, forțate de criză, companiile renunțau una câte una să‑și mai schimbe parcurile de calculatoare o dată la trei ani, așa cum obișnuiau să o facă anterior. Companiile ajunseseră să‑și peticească până și computerele; dacă se strica unul, nu mai era înlocuit cu altul nou, ci cu unul second‑hand. Fostul manager avea idee totuși despre ce înseamnă o afacere – lucrase cu oamenii, știa care sunt avantajele și dezavantajele unui magazin, fie el și de calculatoare, așa că nu mai rămânea decât să‑și aleagă domeniul. „Am zis că, dacă tot e să începem acum un business, în plină criză, măcar să fie ceva construit pe structura noastră”, povestește Doina Oprea, soția antreprenorului, venită și ea dintr‑o zonă total opusă retailului, din afaceri cu mobilă. Ea a fost însă designerul fără patalama al băcăniei, care a ales obiectele de decor (mare parte din ele luându‑le chiar din podul propriu sau de la prieteni) și le‑a așezat cu bun‑gust exact acolo unde le era locul. E drept însă că și soțul a contribuit substanțial cu recuzita, căci îi place „să piardă timpul prin târgurile de antichități”. Când îi atrage atenția un lucru, îl ia, îl studiază și încearcă să‑i afle povestea, „să‑i simtă încărcătura”. Amândoi recunosc însă că i‑au inspirat și locul: o casă veche din București, situată undeva în spatele Pieței Romane. Acolo și‑au dorit să aducă o părticică din Bucovina sau din Maramureș și și‑au dorit în special ca și bucureștenii să simtă mirosurile și gusturile produselor și mâncărurilor tradiționale. „Amândoi suntem bucureșteni, dar ne‑a plăcut să mergem prin țară. Am ajuns prin nord și am fost la niște prieteni la Bârsana, în Maramureș. Ne‑au plăcut atât de mult și zona, și obiceiurile, mâncărurile mai ales, încât am zis că e păcat să nu aducem și aici o părticică de Maramureș”, spune Liviu Oprea.
Miza pe tradițional. Când au deschis băcănia, în decembrie 2011, în care au investit până acum 15.000 de euro, nu știau cum vor reacționa clienții. Toți se simțeau bine când intrau în magazin, dar pe fața unora se citea îndoiala când aflau că acolo se vând produse tradiționale, luate direct de la producători. „La început chiar vindeam pe etichetă: îi arătam clientului din ce e făcut produsul, citeam împreună eticheta. Nu prea credea toată lumea tot ceea ce scria acolo”, își amintește antreprenorul, din cauza contextului actual în care toate roșiile sau vișinele scoase pe piață în mai sunt „românești” doar pe etichetă. „Din cauza asta s‑a demonetizat termenul de tradițional”, adaugă el. Acum băcănia are deja clienți fideli sau prieteni, cum îi place să‑i numească Liviu Oprea, care vin special să le cumpere produsele. Unele produse vin de la furnizori gata certificate. „Pe altele le certificăm noi, ca să știm sigur ce vindem” (să nu fie infestate sau să nu conțină produse chimice). Majoritatea provin din gospodării particulare sau de la mici producători. Cașcavalul aromat cu busuioc, muștar și negrilică provine, de exemplu, „de la un prieten de‑al nostru de la Rădăuți”, spune Oprea. Din Harghita aduc brânzeturi maturate cu ardei, ceapă, trufe și chimen, iar de lângă Brașov, laptele de bivoliță. Nu lipsesc pâinea naturală, zacusca, sosul de ghebe; vinurile, la fel de ecologice, sunt produse la Cramele Frâncu din Adamclisi, dar și de pe dealurile Olteniei, iar prăjiturile de casă vin tocmai de la Ocna Șugatag. „Și suntem în continuă căutare de arome. De la moți am luat niște cârnăciori care se fierb, ca și crenvurștii.” Clienții băcăniei sunt de regulă cei din clasa medie‑superioară, care „țin la sănătatea lor” și care preferă produsele bio, făcute în casă.
Tot cu gândul la investiții. Produsele se vând bine; deși nu au făcut încă un calcul, proprietarii spun că afacerea este pe un trend crescător. „Mai avem puțin până ajungem pe break‑even”, spune Liviu Oprea, amintindu‑și probabil de vremurile în care termenii de marketing erau ceva obișnuit. În „Băcănia cu suflet”, însă, parcă nu‑și aveau rostul. Clienți există, români și străini deopotrivă, motiv pentru care cei doi soți se gândesc deja să includă magazinul chiar și într‑un circuit turistic. Planurile pe termen scurt prevăd investiții într‑o bucătărie, în care vor fi preparate produse proprii, tot tradiționale, purtând marca Donia. Strategia pe termen mediu include deschiderea altor spații, în București și poate chiar și în alte orașe, după ce actualul proiect va începe să se maturizeze. „După ce o să lansăm oficial acest proiect și după ce o să găsim un manager care să se ocupe și să pună totul la punct, vom mai deschide și altele. Ne propunem ca anul viitor să mai deschidem încă două”, declară Liviu Oprea. E conștient însă că deocamdată trebuie să se axeze pe București și să continue să meargă pe un teren stabil, pentru că orice „dezvoltare rapidă are o instabilitate și e bine să se desfășoare lucrurile într‑un mod normal”. Gena de IT‑ist nu‑l lasă însă să renunțe așa ușor la domeniul în care a lucrat ani de zile, astfel încât Liviu Oprea lucrează în prezent și la construcția unui magazin online, prin care speră să vândă 20% din întregul volum de marfă. Dar cea mai bună metodă de marketing rămâne – în opinia lor – tot cea folosită până acum, la fel de tradițională ca și produsele pe care le comercializează. „Word of mouth”, sau mai pe românește spus „din gură‑n gură”, este metoda care până acum a avut efectul scontat. Dacă, atunci când intră pentru prima dată în băcănie, clienții o fac doar pentru că au auzit de ea de la prieteni, într‑un final nimeni nu pleacă fără să cumpere măcar un gem de soc din pivnița bunicii.
