Nafureanu Dana

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 05.07.2012

director, lider, politic, ponta, Premier, România, siguranță, stat, suspendare, Traian Basescu

capital.ro: Autostradă defectă înainte de inaugurare:

Motivul principal pentru care autostrada București – Ploiești nu a fost deschisă circulației pe data de 30 iunie 2012 este lipsa siguranței participanților la trafic, după cum a spus ministrul Silaghi la ultima vizită de lucru pe șantier. Problema siguranţei nu stă însă în parapeţi sau în semnalizări.

 

business24.ro: Diferența dintre Ponta și Băsescu:

Prezenta la Consiliul European a premierului Victor Ponta a fost un lung prilej de galceava si controverse. Ele s-au purtat in special in spatiul politic si constitutional. Dincolo de controversele superficiale, politice sau conjuncturale prezenta la Bruxelles a premierului a marcat cateva premiere. In primul rand, in cadrul dezbaterii privind temele europene a fost adus pentru prima data Parlamentul Romaniei. De voie, de nevoie, premierul a obtinut un mandat de la Parlament.

 

romanialibera.ro: Suspendarea lui Traian Băsescu:

USL a declanşat procedura suspendare a preşedintelui Traian Băsescu. Parlamentarii se reunesc joi, de la ora 10.00, în şedinţă comună pentru citirea cererii de suspendare a şefului statului. Vineri, urmează dezbaterea şi votul. Preşedintele are dreptul să-şi prezinte punctul de vedere în faţa parlamentarilor, însă nu a comunicat dacă va face acest lucru.

 

evz.ro:Noul şef CNADNR, mai controversat ca Başulescu:

Lista directorilor cu probleme de incompatibilitate care se succed la CNADNR, nu se mai termină. A fost numit un alt director incompatibil-Mircea Pop. Mihail Başulescu a fost director la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) câteva zile, după care a fost dat afară din cauza faptului că a fost angajat la una dintre firmele milionarului Nelu Iordache.

 

adevarul.ro: România, ameninţată cu suspendarea din UE:

Liderul eurodeputaţilor creştin-democraţi germani va iniţia procedura de suspendare a României din Consiliul European pentru „lipsa standardelor minime funcţionării statului de drept. Eurodeputatul Markus Ferber, preşedinte al delegaţiei Germaniei (CSU-CDU), din Parlamentul European, bun cunoscător al scenei politice româneşti, a declarat, în exclusivitate, pentru „Adevărul” Europa, că va iniţia demersurile pentru o sancţiune fără precedent împotriva României din cauza pericolelor care ameninţă statul de drept

Ultimele Articole