„O criză politică a cuprins România, de când premierul de stânga Victor Ponta face slalom şi arde etape într-un efort de eliminare a concurenţei sale politice. În ultimele zile, Ponta şi USL au schimbat preşedinţii Camerelor Parlamentului, au concediat avocatul poporului, au ameninţat judecătorii Curţii Constituţionale cu punerea sub acuzare şi au interzis Curţii Constituţionale să controleze acte ale parlamentului – toate cu scopul de a-i uşura lui Ponta eliminarea preşedintelui Băsescu. Ponta speră să realizeze acest lucru până la sfârşitul săptămânii”, se arată în articolul postat pe blogul lui Krugman.
În continuare, autoarea trece în revistă acţiunile Guvernului Ponta, prin care a reuşi ca într-un timp record să concentreze o parte din instituţii cheie în propriile mâini: În doar două luni de la numire, guvernul lui Ponta a produs mari daune politice. Având în vedere următoarele alegeri, guvernul lui Ponta a trecut o lege electorală (respinsă ulterior de Curtea Constituţională) care îi va face mai uşoară rămânerea la putere.
Guvernul a neutralizat deja efectele legale ale deciziilor oponenţilor cheie – Curtea Constituţională şi preşedinţie – preluând controlul asupra Monitorului Oficial, care prin publicare determină momentul când legile, ordonanţele guvernamentale, hotărârile şi deciziile intră in vigoare.
Dacă guvernul reuşeste să blocheze publicarea deciziilor Curţii Constituţionale şi decretele preşedintelui, aceastea pur şi simplu nu produc efecte legale. Deasupra tuturor, Ponta a lansat şi un război cultural, este notat pe blogul renumitului economistului.
„Faptul că situaţia din România nu e atât de rea ca în Ungaria – încâ – nu înseamnă că totul e ok în România. Viteza cu care criza a escaladat, ca şi tenacitatea cu care Ponta se agaţă de putere, sunt ambele motiv de îngrijorare. Dacă Ponta reuşeşte să-l dea jos pe preşedintele Băsescu şi să pună botniţă Curţii Constituţionale, o lovitură constituţională rămâne o posibilitate în România. De aceea oamenii cărora le pasă de democraţia constituţională trebuie să fie atenţi”, concluzionează autoarea postarii
Acum e rândul acelora dintre noi cărora le pasă de constituţionalism, democraţie şi statul de drept să ne facem griji pentru România, se arată pe blogul laureatului premiului Nobel pentru economie din 2008, Paul Krugman, găzduit de New York Times.
.