Mihai Barsan

Temeri pentru democraţia din România

democrație, România, temeri, Ungaria

„România repetă oarecum, într-o formă mai extremă, schimbări de Guvern ca cele care au avut loc într-o serie de ţări UE în care populaţia a fost foarte nemulţumită de tăierea costurilor şi stagnare”, comentează Neil Buckley, editorul pentru Europa de Est al publicaţiei, într-o analiză amplă intitulată „Temeri pentru democraţia din România”.

 

Bucureştiul a impus „unele dintre cele mai dure măsuri de austeritate”, după ce a obţinut, în 2009, un credit în valoare de 20 de miliarde de euro de la UE şi FMI, precizează publicaţia, citând tăierea salariilor bugetarilor cu 25%.

 

Însă, în opinia FT, actuala criză din România „evidenţiază mijloacele limitate de care dispun instituţiile europene pentru a exercita presiune asupra ţărilor care se îndepărtează de calea democraţiei”. UE poate, în baza articolului şapte din Tratatul UE, să adopte sancţiuni, inclusiv suspendarea dreptului de vot al unui stat membru. „Dar aceasta este considerară o opţiune «nucleară», iar Uniunea a ezitat să o utilizeze împotriva Ungariei”, scrie Financial Times.

 

În schimb, oficiali de la Bruxelles afirmă că în cazul în care situaţia României se deteriorează, Uniunea poate continua să îi blocheze accesul în Spaţiul Schengen, „un obiectiv scump” la Bucureşti, sau să suspende fondurile structurale din cauza progreselor insuficiente în reformele judiciare, potrivit FT.

 

Dar nu este clar dacă USL-ul lui Ponta va merge atât de departe la Bucureşti pe cât a mers Fidesz-ul lui Orban în Ungaria, comentează publicaţia. „Domnul Ponta nu are carisma domnului Orban. De asemenea, Ungaria a fost suficient de puternică financiar în 2010 ca Guvernul lui Orban să întoarcă spatele unui ajutor FMI şi să încerce măsuri economice neortodoxe”, conchide publicaţia.