Pe piaţa interbancară cursul a coborât sub 4,53 lei/euro încă din primele minute, după ce vineri a încheiat la 4,5375 – 4,5399 lei/euro şi era aproape de maximul istoric înregistrat în aceeaşi zi, de 4,5400 lei/euro.
Deşi leul s-a apreciat comparativ cu închiderea de vineri, cotaţiile nu au revenit sub nivelul de mijlocul ultimei şedinţe de săptămâna trecută, astfel că ratele de referinţă au consemnat noi maxime istorice. Dealerii susţin că banca centrală îşi face simţită prezenţa în continuare, însă cu intervenţii mai discrete comparativ cu săptămâna trecută.
Precedentele maxime istorice au fost atinse vineri, când cotaţia leu/euro a fost la 4,5142 unităţi, iar rata oficială pentru dolar la 3,6480 lei/dolar, când jucătorii mizau pe deprecierea leului, în aşteptarea votului din Parlament pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.
Cursul de referinţă leu/euro afişat luni este cu 1,33 bani peste precedentul record, iar paritatea leu/dolar este cu 3,68 bani mai mare decât în şedinţa precedentă.
Deprecierea leului în raport cu euro a influenţat şi paritatea oficială leu/franc elveţian, care a urcat cu 1,09 bani, de la 3,7582 lei/franc la 3,7691 lei/franc. Aceasta este cea mai mare cotaţie din ultimele zece luni. O rată oficială mai ridicată a fost înregistrată la 5 septembrie 2011, când francul a fost la 3,8133 lei.
Cursurile de referinţă leu/dolar şi leu/franc sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc.
La ora 13:00, când BNR anunţă rata de referinţă euro era cotat la 4,5260 – 4,5295 lei.
Cea mai afectată industrie este industria petrolieră, care primeşte o dublă lovitură: facturile pentru ţiţei sunt achitate în dolari, în timp ce plata pentru servicii sunt exprimate în euro. De altfel motorina s-a şi scumpit cu opt bani. În plus, investitorii străini sunt mult mai reticenţi în ceea ce priveşte piaţa românească.
Situatia este, insa, vazuta diferit din perspectiva unui exportator. Pentru Ioan Niculae, proprietarul grupului InterAgro, un euro mai puternic este favorabil si din perspectiva exporturilor, dar si pentru populatie.
În România, cu excepţia persoanelor care au credite in euro sau în dolari sunt încurajaze exporturile, făcându-le rentabile, şi descurajând importurile. Deficitul de cont curent ar trebui să se micşoreze ca urmare a deprecierii.