Inflaţia a atins mai multe minime istorice în ultimele luni, pe fondul impactului favorabil al anului agricol 2011. Situaţia s-a schimbat din iunie, când dinamica preţurilor a inversat tendinţa. Inflaţia anuală a urcat în iunie la 2% de la 1,8% în luna precedentă. Cifra este uşor sub estimările analiştilor, care prognozau o cifră de 2,1-2,2%.
Preţurile alimentelor au scăzut, în medie, cu aproape 1% în iunie faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Totuşi, se remarcă o temperare a ieftinirii produselor alimentare faţă de lunile precedent, fapt care a tras în sus rata inflaţiei în iunie.
Cele mai mari scumpiri se află, însă, la servicii, unde preţurile au urcat cu aproape 6%. Şi în cazul mărfurilor nealimentare s-a remarcat o tendinţă de scumpire, însă mai mică decât la servicii.
Unde s-au acumulat, însă, cele mai mari creşteri de la începutul anului? Preţul fructelor proaspete a urcat cu peste 21% în primele şase luni, iar în cazul citricelor, scumpirea a fost de 13%. A crescut şi costul produselor accizate: carburanţii şi ţigările cu peste 3%. O dinamică similară s-a remarcat şi în cazul serviciilor de telefonie. Dacă estimările analiştilor se vor adeveri, evoluţia din iunie este doar începutul.
Până la sfârşitul anului, rata anuală a inflaţiei ar putea atinge nivelul de 3,7%, dublu faţă de minimul istoric înregistrat în mai. Chiar şi aşa, cifra se află în intervalul ţintit de banca centrală, de 2-4%.
EVOLUŢIA INFLAŢIEI
apr. 2012: 1,8%
mai 2012: 1,79%
iun. 2012: 2,04%
Sursa: INS
EVOLUŢIA INFLAŢIEI (iun. 2012 / iun. 2011)
preţuri de consum: +2,04%
mărfuri alimentare: -0,93%
mărfuri nealimentare: +2,96%
servicii: +5,77%
Sursa: INS
EVOLUŢIA INFLAŢIEI
iun. 2012: 2,04%
estimare analişti dec. 2012 3,7%
interval ţintit BNR 2-4%
Sursa: INS, AAFBR, BNR