Industria a produs mai puţin în luna mai

INS, PIB, productia industriala

Anul trecut, industria a generat aproape două treimi din avansul economic de 2,5% înregistrat de România. A fost principalul motor al economiei locale.

 

Acum, însă, creşterile nu mai sunt la fel de generoase ca în trecut. Dimpotrivă. În perioada noiembrie 2009-mai 2012, industria a crescut constant în ritm anual, exceptând două luni. Este vorba de februarie 2012 şi mai 2012, potrivit datelor INS consultate de Money Channel.

 

Cele mai noi date ale Statisticii arată că producţia industrială s-a redus în mai cu 0,2% faţă de aceeaşi lună a anului trecut şi cu 0,8% faţă de luna precedentă. Ce a determinat, însă, revenirea pe minus a fabricilor din România? Industria bunurilor intermediare s-a contractat cu 3,5% în mai.

 

Tot pe scădere au fost şi industria energetică şi a bunurilor de uz curent. Creşteri susţinute, de peste 5%, au fost pe segmentul bunurilor de capital. Veştile proaste din industrie ridică noi semne de întrebare privind prognoza de creştere economică pentru acest an. Avansul PIB-ului de 1,7% porneşte de la premisa unei creşteri de 1,9% a industrie. Adică de peste două ori mai mult decât dinamica producţiei din primele 5 luni ale acestui an.

Ultimele Articole