România a constituit, la recomandarea Fondului Monetar Internaţional, o rezervă de lichiditate pentru zile negre şi pentru o mai mare flexibilitate. Acest buffer de valută ar fi asigurat pentru patru luni finanţarea deficitului bugetar şi rostogolirea datoriei publice. Într-un interviu la The Money Channel, preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a făcut o declaraţie şocantă: Guvernul Ponta a folosit în două luni două miliarde de euro din această rezervă.
„Ne-am angajat să menţinem o rezervă a bugetului, a Trezoreriei, de circa 5 miliarde de euro. Ştiu sigur că acum o săptămână ajunsese la vreo trei miliarde de euro.” Traian Băsescu, marţi la The Money Channel
În urma acestei declaraţii, Ministerul de Finanţe a publicat un comunicat care detaliază cum a fost folosită rezerva valutară în aceste două luni.
În aprilie, în visteria Trezoreriei se afla un buffer în valută de 4,9 miliarde de euro, dintre care 3,1 miliarde de euro şi 2,3 miliarde de dolari. Pe 8 mai, statul a rambursat un împrumut extern contractat în 2002 de 760 milioane de euro, inclusiv dobânda. Au mai fost folosite alte 850 milioane de euro pentru a finanţa datoria internă ajunsă la maturitate.
Asta în condiţiile în care statul a împrumutat considerabil mai puţini bani prin titluri de stat în lei, pe fondul randamentelor în creştere. Astfel, rezerva valutară era, pe 24 iulie, de 3,3 miliarde de euro.
Cu alte cuvinte, comunicatul Ministerului de Finanţe îi dă dreptate preşedintelui Traian Băsescu, însă autorităţile vin cu o precizare. În iunie, Banca Mondială a aprobat o linie de un miliard de euro pentru România.
Împrumutul are caracter preventiv, adică banii pot fi utilizaţi parţial, integral sau deloc. Cu alte cuvinte, conchide Minsiterul de Finanţe, buffer-ul de lichiditate al Românei este comparabil cu cel de la începutul lunii mai. Chiar şi aşa, cele 4,3 miliarde de euro sunt sub nivelul de 4,9 miliarde din aprilie.