Divizia de delicte finaciare SDOE a descoperit rate uriaşe de evaziune fiscală în timpul unor inspecţii care au vizat mai multe insule şi alte staţiuni de vară, a anunţat Ministerul de Finanţe, potrivit cotidianului Athens News.
Potrivit rezultatelor inspecţiilor, derulate în perioada 6-23 iulie, 6 din fiecare 10 afaceri controlate au fost găsite cu nereguli. Astfel, autorităţile au identificat 805 încălcări ale legislaţiei privind taxele din totalul celor 1.410 inspecţii derulate la magazine şi alte afaceri (57%).
Rate de evaziune fiscală de până la 100% au fost înregistrate pe insulele Zakynthos şi Lefkada, în Rethymno de pe insula Creta şi în Kastoria. Alte regiuni din Creta au înregistrat, de asemenea, evaziune fiscală ridicată, precum Hania (87%) şi Iraklio (78%).
În topul evaziunii se situează şi Santorini (83%), Corfu (75%), Naxos (73%) şi Mykonos (68,5%), potrivit Athens News.
Atena a fost nevoită să apeleze la două programe succesive de ajutor financiar extern, însumând 240 de miliarde de euro, după ce îndatorarea foarte ridicată a statului a adus ţara aproape de faliment. Programele de ajutor extern au fost condiţionate de măsuri dure de austeritate, între care reduceri de salarii şi pensii, precum şi concedieri în sectorul de stat. Evaziunea fiscală a fost identificată ca o posibilă sursă de venituri importante pentru stat, însă autorităţile nu au reuşit să obţină încasările estimate.
Potrivit Financial Times, Germania a încercat să ajute Grecia să reducă evaziunea, însă nu a putut ajunge la o înţelegere cu oficialii eleni. Cotidianul britanic informa în feberuarie, că autorităţile germane au recrutat circa 160 de voluntari experţi în colectarea taxelor, care să meargă în Grecia pentru a ajuta la combaterea evaziunii, în timp ce presa elenă scria despre „o forţă de asalt formată din colectori de taxe germani”.
În iulie, Bild a scris, citând surse guvernamentale, că Germania a renunţat la planul de a trimite în Grecia experţi care să ajute la combaterea evaziunii, pentru că oficialii de la Atena nu au fost interesaţi de propunere.
Oficialii eleni nu au fost interesaţi şi au considerat trimiterea unor agenţi fiscali drept un amestec în afacerile interne ale ţării.