România este, astfel, reprezentată pentru prima oară la acest nivel în cadrul băncii.
Tănăsescu va face parte din Comitetul de Management, care cuprinde un preşedinte şi opt vicepreşedinţi, şi îl va înlocui pe grecul Plutarchos Sakellaris.
BEI este instituţia financiară a Uniunii Europene, având ca acţionari cele 27 de state membre ale UE. Consiliul Guvernatorilor BEI cuprinde miniştrii de finanţe din cele 27 de state UE.
După plecarea lui Tănăsescu, postul de de reprezentant al României la FMI va fi preluat de directorul de operaţiuni al Băncii Naţionale a României (BNR), Şerban Matei. El a fost numit director al Direcţiei operaţiuni de piaţă în toamna anului 2010, anterior ocupând postul de director adjunct al acestei direcţii.