Prezenţă la referendum de peste 100% în zeci de localităţi din Romania

prezenta-la-vot, referendum

Dacă guvernul consideră că numărul cetăţenilor înscrişI pe listele electorale este prea mare, cifra de 18,2 milioane de alegători fiind negată de premierul Ponta, 50 de localitatăţi din România, în special din judeţele Olt, Mehedinţi şi Teleorman, au reuşit performanţa de a înregistra o prezenţă la vot de peste 100%.

 

Aceste judete, care sunt conduse tot de PSD sau PNL, se află de altfel in topul prezenîei la referendum. Contactaţi de ziariştii de la ziarul gândul, mai mulţi primari PSD au explicat că prezenţele record s-au datorat faptului că în weekend au avut loc nunţi în satele şi comunele pe care le conduc.

 

Cele mai mari prezenîe la urne s-au înregistrat în mediul rural. Primele judeţe deţin şI cea mai mare pondere de populaîie rurală, care confor înregistrărilor de la birourile electorale judeţene s-a prezentat masiv la vot. În sute de comune şI sate prezenîa la vot a fost de peste 90%, ceea ce pune sub semnul întrebării corectitudinea derulării procesului electoral.

 

Judeţul Olt este de departe campion la numărul de localităţi care au raportat la referendum prezenţe de peste 100%. În 19 comune din Olt, Biroul Electoral Central a calculat o prezenţă la vot de peste 100%. Pe primul loc se clasează localitatea Coloneşti cu o prezenţă de 184%. Aici pe liste au fost înscrise 1508 persoane. Duminică 29 iulie au votat însă 2779 persoane. La secţia de votare din satul Bătăreni din comuna Coloneşti prezenţa de vot a fost de 216%. În alte 21 de localităţi din Olt au fost înregistrate prezenţe la vot de peste 90%.

 

Pe locul 2 la prezenţă în judeţul Olt a fost comuna Tătuleşti, unde s-a înregistrat o participare de 147.98% . Pe liste erau înscrişi 819 votanţi, dar au votat în total 1212 alegători. Istrate Lucian (PSD) primarul din Tătuleşi spune că sâmbătă a avut o nuntă în sat şi aşa a crescut numărul de voturi pe listele suplimentare. „Sâmbătă a avut loc o cununie civilă şi asta este explicaţia. În plus avem mulţi locuitori care nu doresc să îşi facă buletin. Avem chiar mai mult de 400 de persoane. E chestia aia cu medicul de familie. Mai au şi copii la oraş. Este exclus orice fel de turism electoral. Am oameni serioşi aici”, a declarat primarul Istrate Lucian, pentru ziarul gândul.

 

Primarul comunei Pătulele a declarat că este nemulţumit de prezenţa de 103% de la referendum. „Sunt cam nemulţumit de prezenţa asta, trebuia să fim pe primul loc. Noi avem câteva sute de persoane care nu şi-au făcut buletin. Suntem necăjiţi că din listele electorale nu au fost scăzuţi morţii. Din 2000 au murit peste 700 de persoane. Asta nu înseamnă că morţii au votat. Dar problema este cu cei care s-au mutat în comună, nu şi-au făcut domiciliul. Trebuia să fiu pe primul loc”, spune primarul Ţicu Ion (USL).

 

În Teleorman, 8 localităţi au reuşit duminică să depăşească pragul de 100% prezenţă. Pe primul loc s-a clasat localitatea Dracea, unde prezenţa a fost 118%. Pe listele permanente au fost număraţi 1425 votanţi. La referendum au fost contabilizate 1683 voturi. În alte 20 de localităţi, prezenţa la vot a depăşit 90%.

 

În comuna Vităneşti, care a avut o prezenţă de 111%, primarul Nedea Simion (USL) spune că a obţinut această performanţă pentru că mulţi alegători din comuna vecină, care este condusă de un pedelist, au venit să voteze la el în comună. „Din comună au votat cam 85%, cât am obţinut eu la locale. Restul au venit din comuna vecină pentru că acolo primar este un pedelist. Au venit oamenii pentru că le era frică, erau urmăriţi de primar. Mai sunt şi mulţi oameni cu case de vacanţă care au votat aici. Asta e explicaţie, nu e nicio minune”, a declarat Nedea Simion.

 

În Vrancea, 11 localităţi au raportat că au avut prezenţe de peste 80%, dar în nicio comună nu s-a înregistrat o prezenţă de peste 100%. În satul Lepşa din comuna Tulnici s-a înregistrat o prezenţă de 250%. Primarul comunei a declarat pentru gândul că prezenţa este mare, dar motivată de faptul că sunt peste 1000 de case de vacanţă în localitate. „Trebuie să vedeţi că şi la celelalte runde de alegeri au fost prezenţe mari. Lepşa este o localitate turistică. Avem aici peste 1150 de case de vacanţe, hoteluri şi pensiuni. Avem şi turişti cu corturi. În lunile aceste avem în jur de 2000-3000 de turişti. La cele 1150 de case de vacanţă nu cred că sunt 50 care să aibă domiciliu stabil în comună. De aici procentajul mare pe liste, avem puţini, dar în realitate sunt multe persoane”, a precizat primarul Bâznă Valentin.

 

La Caraş-Severin, deşi prezenţa generală a fost de 46%, în cinci comune s-au înregistrat prezenţe de peste 80%. În comuna Zorlenţu Mare, prezenţa calculată de BEC a fost de 113%. Pe listă erau înregistraţi 780 de votanţi, iar la urne s-au prezentat 885 de alegători. „Sunt foarte mulţi oameni care locuiesc în Reşiţa, dar care au case în comună la noi. În plus am avut 300 de oameni care au venit de la Reşiţa. Am avut o nuntă sâmbătă seara şi i-am chemat să mă ajute la vot. Eu am avut 300 de voturi, dar au venit şi opoziţia. Nu am făcut niciun turism, nici afişe nu am pus. Când e nevoie, oamenii mă ajută”, a explicat primarul Işfan Viorel PNL.

Ultimele Articole