Mucenic Ioana

USL va acorda asistenţă juridică cetăţenilor abuzaţi de procurori şi va depune ‘mii’ de plângeri penale

abuz, asistenta juridica, procurori

„Am discutat în cadrul USL şi alături de ceilalţi colegi despre obligaţia USL de a-i proteja pe cetăţenii români care au votat la Referendumul din 29 iulie, de a-i proteja împotriva abuzurilor care continuă în această perioadă împotriva lor, abuzuri pornite evident de la preşedintele suspendat, dl. Traian Băsescu, dar puse în practică de către instituţii de represiune care vor practic prin acest mod să schimbe rezultatul votului din 29 iulie. Este foarte clar – 8,5 milioane români au votat la referendum, 7 milioane şi jumătate au votat pentru demiterea preşedintelui Băsescu. Nu poţi să schimbi votul cetăţenilor printr-o acţiune de represiune decât practic comiţând o lovitură de stat şi încălcând toate normele unui stat de drept care sunt prevăzute în Constituţie. Obligaţia şi dreptul tuturor cetăţenilor de a respecta Constituţia şi în mod explicit dreptul cetăţenilor de a vota în cadrul alegerilor şi în cadrul referendumului este un drept garantat pentru care nicio persoană nu poate fi sancţionată”, a argumentat premierul Ponta.

 

El a anunţat totodată că PSD, PNL şi PC – partidele componente ale USL – se vor organiza, de luni, prin toate filialele judeţene, în vederea acordării asistenţei juridice pentru „oamenii care sunt supuşi în această perioadă la presiuni, la anchete, la abuzuri”.

 

„Vom lucra cu juriştii noştri plângeri penale împotriva celor care au comis aceste abuzuri, fie că e vorba de denunţ calomnios. (…) Legea 3/2000 prevede că împiedicarea cetăţeanului să voteze este infracţiune. Primul care a comis această infracţiune este preşedintele suspendat, Traian Băsescu. (…) În absolut toate secţiile de vot din ţară au fost reprezentanţi ai PDL, niciunul dintre ei n-a făcut nicio sesizare şi nicio plângere conform legii, în ziua respectivă sau a doua zi după referendum. Totul a început după ce Curtea Constituţională a decis, pe 2 august, amânarea unei hotărâri şi actualizarea listelor. De atunci a început de către preşedintele suspendat şi la solicitarea acestuia, de către procurori, această prigoană a oamenilor simpli care au votat şi care în continuare trebuie să fie protejaţi”, a spus premierul.

 

Acesta a anunţat depunerea a ”mii de plângeri penale” împotriva reprezentanţilor PDL din Bucureşti şi din ţară.

 

„Începând de astăzi vom depune plângeri penale împotriva tuturor liderilor PDL care au încălcat prevederile Legii 3/ 2000 – Legea referendumului -, (…) au împiedicat oamenii, cetăţenii să voteze la referendum. Vor fi mii asemenea plângeri pe care le depunem împotriva liderilor PDL la nivel central şi local. Şi vrem să vedem, cu această ocazie, dacă zecile sau sutele de procurori, care fără niciun fel de sesizare s-au dus să-i ancheteze pe oamenii care au votat, dacă acum, în mod imparţial şi aplicând acelaşi standard, îi vor cerceta pe liderii PDL care au comis o faptă penală expres prevăzută de Legea 3/2000 şi anume i-au împiedicat pe cetăţenii români să voteze. Sunt cazuri flagrante. Este o comună în Bistriţa unde primarul PDL a luat buletinele tuturor şi practic acolo nu a votat niciun cetăţean. (…) Or, cred că dacă există imparţialitate şi aceste cazuri trebuie sancţionate, trebuie investigate, pentru că altfel se creează o impresie clară că procurorii nu fac altceva decât să aplice o decizie politică a preşedintelui Traian Băsescu şi că îi intimidează pe oameni”, a afirmat liderul USL.

 

O altă temă de discuţie în cadrul reuniunii USL s-a referit la pregătirea noii sesiuni parlamentare care va începe din 3 septembrie, respectiv la deciziile politice interne care trebuie finalizate, potrivit premierului, până pe 15 septembrie, referitoare la candidaţii Uniunii la alegerile parlamentare din toamna acestui an.

 

„I-am informat, încă odată, pe colegii mei despre deciziile adoptate de Guvern, despre faptul că am oprit mari jafuri – Hidroelectrica, ANAF. (…) Un adversar atât de slab ca dl. Boc, nu poate fi decât un ajutor. (…) Am vorbit de miliarde de euro furaţi sub gestiunea dlui Boc şi domnia sa mi-a vorbit de cursul euro-leu neînţelegând că nu primul-ministru stabileşte cursul”, a menţionat primul-ministru.

Ultimele Articole