De la începutul anului, FMI discută cu autorităţile de la Cairo în legătură cu un program de reforme economice pe care ţara s-ar putea angaja să le întreprindă în schimbul acordării unui ajutor financiar de aproximativ 3,2 miliarde de dolari.
Noua cifră de 4,8 miliarde de dolari menţionată de agenţia de ştiri egipteană Mena arată faptul că Egiptul doreşte să obţină mai multe fonduri de la instituţia financiară internaţională.
Negocierile dintre cele două părţi, dificile timp de mai multe luni, au fost blocate de procesul electoral şi în absenţa unui consens naţional cu privire la angajamentele pe care ţara le-ar putea lua.
La începutul lui august, FMI a anunţat trimiterea unui delegaţii la Cairo la sfârşitul lunii pentru reluarea discuţiilor cu autorităţile egiptene, în special cu noul preşedinte Mohamed Morsi, învestit în mod oficial la sfârşitul lunii iunie.