„Organele cedează” – spune expertul în medicină Harald Terpe referindu-se la medicina de transplant din Germania. În urma scandalului din Regensburg şi Göttingen, unde s-a descoperit că listele de aşteptare în vederea efectuării operaţiilor de transplant au fost manipulate, Harald Terpe – membru în comisia de sănătate din Bundestag din partea alianţei 90/Partidul Ecologist – cere un control mai sever asupra acestei ramuri medicale.
Conform primelor rezultate ale anchetei, un chirurg ar fi falsificat, ani la rând, fişele bolnavilor aflaţi pe listele de aşteptare în vederea transplantului, pentru a favoriza anumiţi pacienţi.
Ca urmare, în cadrul unei reuniuni de urgenţă programate luni (27.08) la Berlin, ministrul federal al sănătătţii, Daniel Bahr (FDP), a anunţat introducerea unor noi măsuri: reguli mai severe, controale mai multe şi pedepse mai aspre. În opinia politcianului ecologist Harald Terpe, lipsa supravegherii la nivel naţional şi a unor controlori imparţiali, îmbolnăveşte medicina de transplant.
În Germania, controlul asupra recoltării de organe şi distribuirea acestora intră în sarcina Camerei Federative a Medicilor şi a Asociaţiei caselor de asigurări şi spitalelor. Până acum, verificate sporadic au fost între 1 şi 5% din operaţiile de recoltare-distribuire.
Landul Bavaria ia măsuri
În actualul sistem se pot comite numeroase nereguli – este convinsă Erika Feyerabend, reprezentant al forumului medical BioSkop care se ocupă cu supravegherea intervenţiilor chirurgicale de transplant. „Declari un organ mult mai bolnav decât este în realitate pentru a putea accelera procedurile în vederea transplantului şi pentru a putea efectua operaţia, pe cât posibi, în spitalul la care lucrezi”, explică Erika Feyerabend.
În ultima perioadă, în Germania, numărul procedurilor în regim de urgenţă a crescut semnificativ. În opinia doamnei Feyerabend, nu numai medicii au greşit: „Dacă analizăm cele două cazuri recent descoperite putem spune că nu numai mecanismele de autocontrol din domeniu – cum ar fi Colegiul Medicilor – au greşit, ci şi reprezentanţii statului, de exemplu ministerele – federal şi cele de land – sau Procuratura”.
Din cauza scandalului de la Centrul pentru transplant din Regensburg, landul Bavaria este direct afectat. Ministrul Wolfgang Heubisch (CSU) a promis o anchetă amănunţită şi a anunţat primele măsuri: pentru a împiedica manipularea dosarelor, în şase centre din Bavaria fiecare intervenţie în vederea transplantului va fi verificată de către trei medici de specializări diferite. O intenţie similară a anunţat şi ministrul federal Bahr.
De asemenea, specialişti independenţi vor efectua verificări prin sondaj. O altă sugestie vizează prezenţa constantă a unor membri în Comisia de Etică din afara mediului medical .
Mai multă informare, mai puţină morală
Erika Feyerabend şi Harald Terpe îşi doresc mai multă transparenţă în privinţa neregulilor depistate în medicina de transplant, iar persoanele care participă la demascarea medicilor corupţi ar trebui să beneficieze de protecţie.
Criticii resping la unison compensaţiile băneşti în cazul operaţiilor de transplant. Chirurgii în domeniu se plâng de presiuni economice asupra lor şi asupra spitalelor. Aceştia susţin că nu mai sunt încurajaţi să îmbunătăţească actul medical, ci li se cere să-şi sporească numărul de pacienţi.
Discuţiile în jurul activităţii acestei ramuri medicale ar trebui să conţină mai multe date concrete – ar dori Erika Feyerabend. De exemplu, în Germania la întrebările cu adevărat dureroase nu există răspunsuri imparţiale. Astfel, despre operaţiile de transplant eşuate nu se ştie mai nimic, aşa cum nici despre criteriile privind moartea cerebrală sau tratarea donatorilor de organe nu se discută prea mult. Reponsabilă cu elucidarea acestor aspecte este Fundaţia germană pentru donarea de organe (DSO).