Ana Draghici

Oprescu a câştigat, se face autostrada suspendată!

autostrada suspendată, Primăria Bucureşti, Sorin Oprescu

Proiectul autostrăzii cuprinde 7 tuneluri, 12 pasaje şi patru gări noi. În plus, există şi o premieră: un tunel subteran cu două niveluri. Autostrada va avea 13,5 kilometri lungime şi va fi construită între Colentina şi Crângaşi. De la stadiu de proiect, autostrada suspendată va deveni realitate, odată ce Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat joi indicatorii tehnico-economici aferenţi studiului de fezabilitate. Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 29 de voturi pentru şi 16 împotrivă.

 

Costurile sunt şi ele pe măsura anvergurii proiectului, valoarea estimată fiind de 6,83 miliarde lei, din care 58 de milioane reprezintă cheltuieli de proiectare. Primarul general Sorin Oprescu a anunţat că această autostradă va fi ridicată în parteneriat cu investitori din China, SUA, Rusia şi Coreea de Sud.