Degeratu Claudiu

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 31.08.2012

autostrada suspendată, BNR, bursă, scumpiri alimente

zf.ro: Sunt tot mai puţine bancnote mari în circulaţie, iar analiştii BNR pun această scădere pe seama micşorării salariilor şi tranzacţiilor imobiliare

 

Numărul de bancnote mari puse în circulaţie anul trecut a scăzut comparativ cu anul 2010, bancnota de 500 de lei fiind cea mai afectată, potrivit ultimului raport anual al Băncii Naţionale a României (BNR).

Analiştii BNR sunt de părere că interesul mai mic pentru această bancnotă în efectuarea plăţilor de valoare medie sau mică are ca principale cauze salariile mici şi scăderea tranzacţiilor imobiliare, deşi majoritatea tranzacţiilor de acest tip se fac în euro.

 

capital.ro : Au reînviat creditele de nevoi personale cu ipotecă

 

Pentru că regulamentul BNR le făcea total neatractive, limitându-le perioada de acordare la 5 ani, băncile au reinventat creditele de nevoi personale cu ipotecă, rebotezându-le.

Tot mai multe bănci au început să introducă noi tipuri de credite care pot fi garantate cu ipoteca pe un imobil, dar nu sunt condiționate de achiziția acelui imobil prin respectivul credit.  Fie că se numesc „creditul proprietar“, fie „pentru modernizarea locuinței“, aceste împrumuturi sunt de fapt vechile credite de consum garantate cu ipotecă cu o perioadă de rambursare a împrumutului de 10, 20 sau chiar 30 de ani.

 

Money.ro : Oprescu a câştigat, se face autostrada suspendată!

 

Bucureştiul va avea autostradă suspendată. După ce a fost refuzat de şapte ori, proiectul propus de primarul general Sorin Oprescu a fost aprobat în cele din urmă, joi, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Valoarea totală a investiţiei este estimată la peste 1,5 miliarde de euro.

Proiectul autostrăzii cuprinde 7 tuneluri, 12 pasaje şi patru gări noi. În plus, există şi o premieră: un tunel subteran cu două niveluri. Autostrada va avea 13,5 kilometri lungime şi va fi construită între Colentina şi Crângaşi. De la stadiu de proiect, autostrada suspendată va deveni realitate, odată ce Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat joi indicatorii tehnico-economici aferenţi studiului de fezabilitate. Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 29 de voturi pentru şi 16 împotrivă.

 

Wall-Street.ro:  Cu salarii de 1.500 lei, au romanii timp sa se gandeasca la investitii pe Bursa?

 

Desi cel mai natural raspuns la aceasta intrebare este unul negativ, tari precum Turcia sau Polonia dovedesc contrariul. Legatura dintre veniturile populatiei si gradul dezvoltarii pietei de capital nu poate fi negata, insa pentru ca acesta sa fie depasita Guvernul, brokerii si Bursa de Valori Bucuresti mai au de lucrat la promovare, educatie financiara si mai ales la oferta.

Cele mai mari trei burse din Europa in functie de valoarea tranzactiilor care s-au facut in ultima luna sunt cele din Londra, Frankfurt si Spania, potrivit datelor Federatiei Pietelor de Capital din Europa.

Venitul mediu net pe economie in fiecare dintre cele trei tari depaseste 2.500 dolari/luna, printre cele mai mari de pe continent.

 

dailybusiness.ro : Legati-va bine portofelele: Urmeaza toamna scumpirilor

 

Aveti impresia ca preturile din magazine cresc de la o zi la alta? Nu va inselati. Comerciantii au ajuns sa schimbe etichetele la saptamana, iar estimarile expertilor spun ca avansul se va majora in toamna. In timp ce salariile stagneaza, caruselul scumpirilor se invarte tot mai repede.

Datele statistice arata, la prima vedere, ca stam inca bine. Inflatia a urcat cu 0,59% in iulie fata de iunie, potrivit Institutului National de Statistica (INS).

Rata anuala a inflatiei, de 3%, a depasit insa media europeana, situata la 2,5%.

Daca ne incalzeste cu ceva, am stat mai vine decat alte tari din regiune precum Ungaria (4,9%), Estonia (4,6%) si Slovacia (4,1%), arata datele Eurostat.

Problema este ca, de acum incolo, ne asteapta un adevarat val de scumpiri. “Toamna scumpirilor” va debuta cu preturile la paine, care vor creste cu 10% din cauza scumpirii graului ca urmare a secetei. Vor urma si legumele, mare parte din culturi fiind compromise de lipsa apei, iar apoi, treptat vom vedea cum cresc preturile la carburanti, energie, gaze, transport in comun etc.