Republica Cehă nu se află încă în situaţia în care era Italia în anii 1992-1993, atunci când partidele politice principale ale clasei conducătoare ale epocii au fost discreditate, fără să mai reuşească apoi să-şi recapete puterea de odinioară. Un astfel de cataclism politic s-ar putea întâmpla în viitor în Republica Cehă.
Numărul din ce în ce mai mare de cazuri de clientelism dovedeşte că corupţia, deturnările de fonduri şi conflictele de interese nu sunt fenomene accidentale, ci mai degrabă incredibil de larg răspândite şi structural înrădăcinate în ţară, scriu cei de la Presseurop.
Din cauza efectelor crizei economice şi financiare, pragul de toleranţă a opiniei publice scade, atât faţă de actele de corupţie cât şi de reticenţa şi/sau incapacitatea politicienilor şi funcţionarilor de a aborda în mod eficient problema. Corupţia şi diversele forme de jefuire a resurselor publice nu sunt numai imorale, ci reprezintă o adevărată problemă politico-economică: acestea sunt percepute ca factori care contribuie în mod semnificativ la „criza datoriilor”, subminând competitivitatea economiilor şi punându-le în pericol prosperitatea.
Responsabilitatea elitelor
În acest context, punerea pe masă a problemei responsabilităţii elitelor politice, atât în ceea ce priveşte implicarea directă în corupţie (de exemplu prin finanţarea ilegală a partidelor politice) cât şi poziţia lor faţă de corupţia pe care o tolerează, o încurajează sau o protejează, va conduce probabil la o criză politică deschisă asemănătoare cu cea din Italia.
Desigur, prima întrebare care se pune este: ce oare, în criza morală şi politică prin care a trecut Italia, şi mai ales în faza ei acută, explozivă (1992-1993), a fost cel mai scandalos şi mai revelator din punct de vedere politic? Răspunsul ar fi: a spune că e vorba de dezvăluirile despre practicile de corupţie extrem de răspândite aduse de cruciada anti-corupţie intrată în istorie sub numele de „Operaţiune Mâini Curate” sau „Revoluţia judecătorilor”, nu este îndeajuns.
Nu era vorba de orice fel de corupţie. Ci de o corupţie protejată, acoperită politic şi binecuvântată de „pilonii democraţiei” (dar s-ar putea la fel de bine folosi expresia „pilonii unei oligarhii demagogice”), adică de principalele partide politice. Organisme active la nivelul procedurilor penale, susţinute în cruciada lor anti-corupţie de către o alianţă informală de diverse iniţiative cetăţeneşti şi de jurnalişti de investigaţie, au fost la originea acestor revelaţii.
Soluţii politice
Justiţia a jucat aici un rol-cheie. Nimeni nu avea, exceptând-o, mijloacele de a pune cu spatele la zid politicienii şi oamenii de afaceri corupţi şi de a înlesni astfel de revelaţii publice – şi scandaloase. Partidele politice ale principale, care aveau controlul asupra puterilor legislative şi executive, erau incapabile de a iniţia reforme credibile din interior. Reînnoirea afacerilor publice a luat forma unei „revoluţii ale judecătorilor” care, cel puţin la început, a fost întâmpinată cu entuziasm de către mass-media şi de opinia publică.
S-a văzut de asemenea că o cruciadă anticorupţie de genul Mâini Curate nu putea să elimine patronajul politic al corupţiei prin propriile mijloace, fără a avea aliaţi de încredere în poziţii suficient de puternice în structurile puterilor legislative şi executive. Acest subiect este, în final, politic. Este nevoie de soluţii în primul rând politice şi nu juridice – cu alte cuvinte, soluţii rezultate din lupta politică.
„Revoluţia judecătorilor” nu a putut oferi astfel de soluţii. Doar o „Revoluţie a oamenilor politici” are această putere, dar cu responsabili capabili de viziune pe termen lung, care se sinchisesc mai degrabă de interesul public decât să se integreze cât mai repede posibil într-o coaliţie neoficială de privilegiaţi.
