Standard & Poor’s a precizat că a decis să coboare ratingul Sharp cu două trepte, până la ‘BB plus’ ca urmare a diminuării fluxului de lichidităţi şi a deteriorării condiţiilor de pe piaţă.
‘Poziţia de lichiditate a Sharp s-a deteriorat iar compania este puternic dependentă de împrumuturile pe termen scurt în condiţiile unui flux intern de lichidităţi scăzut şi a mediului de finanţare foarte puţin favorabil’, a anunţat S&P într-un comunicat.
Sharp a anunţat pierderi de 1,76 miliarde de dolari în trimestrul aprilie-iunie şi a avertizat că se aşteaptă la pierderi şi mai mari pentru întregul an. De asemenea, compania a anunţat un amplu program de restructurare care ar putea implica concedierea a 15% din personalul din întreaga lume.
Este pentru a doua oară în decurs de o lună când Standard & Poor’s retrogradează Sharp. În plus, S&P este prima mare agenţie de rating care a decis să retrogradeze Sharp în categoria junk.