„S-au întâlnit hoţii cu proştii, nu au bani, asta e realitatea”, a declarat la The Money Channel fostul ministru al Transporturilor.
Ministrul Finanţelor Florin Georgescu a declarat, marţi, întrebat de bugetul pe 2013, că s-a stabilit, la ultima şedinţă de Guvern, că, atunci când este an electoral, cu alegerile plasate în ultimele trei luni ale anului, depunerea bugetului de stat se face la 15 zile de la învestirea noului Guvern.
Întrebat de bugetul de stat pe 2013, Georgescu a spus că în ordonanţa adoptată la ultima şedinţă de Guvern este scris că, „atunci când este an electoral, cu alegerile plasate în ultimele 3 luni ale anului calendaristic, depunerea bugetului se face la 15 zile de la preluarea funcţiei de către noul Guvern”.
El a adăugat că există însă „un cadru general pentru premisele pentru parametrii construirii bugetului”, dar este nevoie ca acesta să fie agreat cu partenerii internaţionali, iar acest lucru se va face în cursul următoarei vizite a FMI, BM şi CE în România.