Ana Draghici

MDRT a achitat datoriile din 2011 către turoperatorii germani de turism

mdrt, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, turoperatori

Este vorba de cataloagele TUI, Dertour, ITS şi ITS Stadtereisen, Frosch, Neckermann (Thomas Cook), iar suma achitată este în valoare totală de 287.500 de euro.

 

Suma achitată este aferentă celor 6 contracte încheiate anul trecut pentru promovarea destinaţiilor româneşti prin acţiuni specifice turoperatorilor: inserţii în cataloagele cu oferta pentru sezonul 2012, pliante cu oferte speciale, acţiuni de informare a agenţiilor de turism revânzătoare cu privire la oferta de turism din România, acţiuni de promovare în vitrinele agenţiilor revânzătoare, pe site-urile companiilor respective şi pe site-uri de rezervări, inclusiv bannere de reclamă online pe astfel de site-uri şi buletine informative în format electronic pentru agenţi.

 

Demersul reprezintă un pas important pentru continuarea în bune condiţii a colaborării cu turoperatorii germani de turism, precizează MDRT.