Mihai Barsan

Grupul danez Lego are reprezentanţă oficială de vânzări directe în România

brand, Lego, piata romaneasca, reprezentanţa

Potrivit reprezentanţilor companiei, inaugurarea sediului Lego din România face parte din strategia Grupului de extindere în Europa de Est, în condiţiile în care piaţa locală de jucării este considerată ca fiind în curs de maturizare.

 

‘Acum cooperăm direct cu partenerii noştri din România’, a declarat Mads Christian Molgaard Thuesen, country manager Lego România.

 

Filiala din România a Lego Group a fost înfiinţată la sfârşitul anului 2011, dar şi-a început oficial activitatea la 1 ianuarie 2012, fiind condusă, în prezent, de John Ungermand, senior director emerging Europe.

 

În prezent, brandul Lego este lider pe piaţa locală de jucării.

 

Prin deschiderea unei reprezentanţe directe în România, obiectivele companiei sunt legate de contribuţia la dezvoltarea acestei pieţe prin investiţii substanţiale atât în modernizarea raioanelor de jucării din magazine, cât şi prin informarea părinţilor cu privire la rolul pozitiv pe care jucăriile de construcţii îl au în dezvoltarea imaginaţiei, atenţiei şi creativităţii copiilor.

 

Pe de altă parte, odată cu lansarea oficială pe piaţa din România, Lego Group a anunţat susţinerea programului educaţional ‘Oraşul meu’ prin donarea unui camion de cărămizi LEGO, reprezentând 5,6 tone de elemente de construcţie în valoare de 250.000 euro de care vor beneficia copii din aproximativ 150 de şcoli din mediul urban şi rural. Programul educaţional este derulat de Junior Achievement România în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului /MECTS/.

 

‘Credem că procesul de învăţare este mai eficient pentru copii atunci când aceştia sunt implicaţi activ în construcţia unui lucru care are o semnificaţie personală pentru ei. Acesta este principiul ce stă la baza filosofiei sistemului de învăţare LEGO: dobândirea abilităţii de a găsi soluţii noi şi diferite unor probleme tot mai complexe. Din acest motiv ne străduim să inspirăm copiii, pentru ca aceştia să crească în spiritul creativităţii şi al gândirii inovative’, a declarat Jorgen Vig Knudstorp, CEO Lego Group.