Industria a evoluat modest şi nu a adus vreo contribuţie notabilă la avansul economiei locale în prima jumătate a anului. În ultimele luni, situaţia a început să evolueze în bine. În iulie, industria a urcat la un maxim din perspectiva indicelui de producţie, arată datele Institutului Naţional de Statistică.
Chiar dacă august a fost o lună ceva mai slabă, producţia industrială îşi va relua traiectoria ascendentă în septembrie, după ce optimismul firmelor de profil a înregistrat un salt important în această lună. Aşa arată cel mai nou buletin de conjunctură al BNR.
Experţii băncii centrale notează că tendinţa se va menţine pe un orizont mai îndelungat în condiţiile în care comenzile au crescut foarte mult, mai ales cele venite de peste hotare.
Cel mai bine a mers în septembrie industria mijloacelor de transport, urmată la o distanţă considerabilă de industria materialelor de construcţii şi de cea textilă.
La polul opus se află sectorul de maşini, echipamente şi aparate electrice, unde se estimează reducerea producţiei. În timp ce industria s-a dezmorţit, în construcţii se conturează o reducere a activităţii.