Mucenic Ioana

Lupte fără precedent în Siria: Bătălie decisivă în oraşul Alep

bombardamente, conflict, Siria

„Lupte fără precedent nu încetau să se dea încă de joi. Înainte, confruntările se desfăşurau pe una sau pe două artere dintr-un sector, iar acum sunt pe mai multe fronturi”, a declarat pentru AFP Rami Abdel Rahmane, preşedintele Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

 

În cartiere din centrul oraşului controlate de regim şi până în prezent ferite de confruntări, cum ar fi Souleimaniye şi Sayyed Ali, locuitorii au relatat că s-au înregistrat tiruri de armă „fără precedent”.

 

„Confruntările şi tirurile de armă nu s-au oprit, toată lumea era terorizată. Nu am auzit niciodată aşa ceva”, a afirmat Ziad, în vârstă de 30 de ani, care locuieşte şi lucrează în Souleimaniye.

 

Potrivit OSDO şi locuitorilor, aceste cartiere au fost ţinta unor tiruri de mortier de o intensitate ieşită din comun lansate de rebeli.

 

„Este pentru prima dată când văd aşa ceva la Sayyed Ali. De obicei, auzim două sau trei tiruri de armă, dar în această noapte au fost fără precedent”, a afirmat un locuitor sub protecţia anonimatului.

 

De asemenea, cartierele controlate de rebeli, în special în est, erau bombardate de armată fără încetare de joi, a constatat corespondentul AFP.

 

În aceste zone, bombardamentele sunt urmate de tiruri de arme automate aproape fără întrerupere, a constatat jurnalistul în cursul dimineţii.