Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, fiind măcinată de fapte de corupţie la cel mai înalt nivel, conform datelor auditului intern (vicepreşedintele arestat preventiv din luna august 2011 pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, iar fostul preşedinte demisionar din ,,motive personale” fiind cercetat în calitate de făptuitor pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită) reprezintă o instituţie opacă şi netransparentă, menită a satisface într-o mult mai mare masură interesele băieţilor deştepţi, decât doleanţele şi drepturile legitime ale foştilor proprietari naţionalizaţi. Atâta timp cât băieţii destepţi s-au văzut cu sacii în căruţă, „prostimea” care a rămas la coadă va putea fi cu usurinţă atât plafonată, cât şi eşalonată (plafon de 300.000 de lei eşalonaţi pe 15 ani, conform unui proiect de lege).
Însă, foştii proprietari naţionalizaţi, care sunt titularii dispoziţiilor de restituire emise de primary sau, respectiv, A.V.A.S. şi ale caror dosare zac prin beciurile A.N.R.P. -ului pe motiv că : ,,încă nu au fost selectate spre soluţionare”, ar trebui să ştie că, odată cu emiterea dispoziţiei de restituire prin echivalent de către entitatea notificată, ei sunt titularii unui adevărat drept de creanţă asupra debitorului lor, statul român.
În acest sens, este relevantă jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal, care, într-o speţă administrativă, a statuat următoarele:
Art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale statuează că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. El a fost redactat în aşa fel încât să rezulte limitări minime ale puterii discreţionare a statelor în domeniul reglementării, recunoaşterii şi apărării dreptului de proprietate.
Cu privire la drepturile de creanţa, Curtea a decis, cu valoare de principiu, că acestea constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.
Curtea menţionează că dreptul de creanţă născut în favoarea reclamanţilor prin Dispoziţia Nr.894/07.04.2005 emisă de Primăria Oraşului Pucioasa prin Comisia de aplicare a Legii 10/2001 , dispoziţie neatacată printr-o procedură judiciară, reprezintă o valoare patrimonială şi are, deci, caracteristicile unui bun în sensul primei fraze a art. 1.
Prin nesoluţionarea într-un termen rezonabil a cererii privitoare la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, autoritatea administrativă încalcă reclamantului dreptul la respectarea bunurilor lor.
Reclamananţii, deşi sunt îndreptăţiţi în a avea o speranţă legitimă la obţinerea unei indemnizaţii, interesul său patrimonial suficient de important şi recunoscut pentru a constitui un bun aflat sub protecţia instituită de art. 1 din Protocolul nr. 1 este, în mod vădit, încălcat prin decizia autorităţii administrative.
În considerarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi a dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1, autoritatea administrativă abilitată să statueze şi să concretizeze dreptul subiectiv dedus judecăţii de reclamant are obligaţia legală de a găsi toate mijloacele necesare soluţionării cererilor şi de a exercita dreptul de apreciere privitor la procedura de soluţionare a cererilor în cadrul legii, dat de limitele drepturilor fundamentale ale cetăţenilor.
Emiterea actului administrativ atipic (refuzul) pe ideea dreptului de apreciere, dar prin care se încalcă dreptul reclamantului la respectarea bunurilor lor în sensul definit de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei, reprezintă un abuz de drept care, evident, nu poate fi tolerat.
Dreptul la reparaţie, întemeiat pe atingerile aduse dreptului de proprietate, reprezintă drepturi şi obligatii cu caracter civil, în sensul I art. 6 paragraful 1.
Dreptul la solutionare, în termen rezonabil, a cauzei din art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, ca garanţie a unui proces echitabil, trebuie să fie prezent nu numai în procedura contencioasă, ci şi în procedura prealabilă, întrucât durata procedurii trebuie să includă şi întârzierile imputabile autorităţilor administrative, când fără intervenţia acestora nu se poate asigura realizarea dreptului alegat, considerent pentru care Curtea urmează a respinge acţiunea invocată de pârât.”
Astfel, este foarte important de reţinut împrejurarea că atâta timp cât foştii proprietari naţionalizaţi acţionează în judecată debitorul lor – statul român în baza dreptului comun în materie şi a Convenţiei CEDO, în prezent legislaţia în materie fiind guvernată de principiul RESTITUIRII INTEGRALE prin echivalent, daca pe viitor despăgubirile vor fi plafonate şi eşalonate (chestiune de timp), aceste limitari nu li se vor aplica celor ce au acţionat în judecată statul roman înainte să survină pe plan legislativ plafonarea şi eşalonarea. Legea nu se aplică retroactiv, ci dispune doar pentru viitor.
