Potrivit sesizării, Diaconescu a indus în eroare Statul Român şi opinia publică în ceea ce priveşte existenţa sumei de 200 de milioane de lei. Avocatul Gheorghe Piperea a declarat în exclusivitate pentru The Money Channel că Dan Diaconescu nu poate fi acuzat de înşelăciune, pentru că nu a fost semnat contractul de privatizare al Oltchim.
“Este ciudată acuzaţia. Poate fi vorba de tentativa de înşelăciune, fals sau uz de fals. Pentru înşelăciune trebuia să existe un contract care să fie semnat şi pe care să nu-l fi executat în mod intenţionat. Adică să închei contractul cu intenţia de la început să nu-l execuţi”, a explicat avocatul.
În plus, Gheorghe Piperea consideră că acuzaţia adusă lui Dan Diaconescu este o prostie din punct de vedere politic. Procesul nu va face decât să-l prezinte pe Diaconescu în rolul victimei, ceea ce-i va creşte acestuia popularitatea. Cel mult, Dan Diaconescu poate fi acuzat de populism grosolan. „Din păcate, din punct de vedere legal, populismul nu este o infracţiune”, a conchis avocatul Piperea.
Mircea Ursache, fost preşedinte AVAS consideră că instituţiile abilitate ale statului trebuie să înceapă investigaţii cu privire la cazul de înşelăciune legat de privatizarea Oltchim. „Dan Diaconescu trebuia să reia activitatea cu împrumutul de la guvernul Ponta, după care putea să negocieze cu creditorii”. Fostul şef al AVAS a arătat că plata celor 45 de milioane Euro era doar prima etapă din cadrul procesului de privatizare.
Avocatul Cristian Duţescu vede lucrurile dintr-o altă perspectivă: „Statul român a considerat, în momentul licitaţiei, că Dan Diaconescu este un investitor credibil, de bună credinţă.” Altfel, avocatul este de părere că oferta trebuia să fie considerată neoneroasă şi trebuia tratată ca atare.
„Dacă lui Dan Diaconescu i s-a adjudecat în mod incorect calitatea de adjudecatar, atunci decizia de adjudecare a fost în sine ilegală.” mai spune Duţescu