Astfel, băncile din Spania ar putea avea nevoie de recapitalizări cu o valoare totală cuprinsă între 70 miliarde euro şi 105 miliarde euro, pentru a absorbi pierderile cauzate de prăbuşirea pieţei imobiliare şi declinul economic şi pentru a menţine ratele de adecvare a capitalului peste minimele legale, potrivit Bloomberg.
Raportul de audit prezentat săptămâna trecută la Madrid indică un necesar de capital de 53,7 miliarde euro, cifră primită pozitiv pe pieţe.
„Necesarul de recapitalizare publicat de Spania este sub estimările la care am ajuns noi în scenariile economice adverse şi foarte adverse. Dacă participanţii la piaţă vor fi sceptici în privinţa testelor de stres, sentimentul negativ ar putea submina eforturile guvernului de a restaura încrederea în solvabilitatea băncilor spaniole”, comentează analiştii Moody’s într-un raport prezentat marţi.
Auditul băncilor spaniole a fost efectuat de compania de consultanţă Oliver Wyman, care a analizat situaţia a 14 instituţii de credit. Expertiza independentă este una dintre condiţiile acordului de finanţare de 100 miliarde euro încheiat de guvernul spaniol cu UE pentu recapitalizarea băncilor.
Pierderile cauzate de prăbuşirea pieţei imobiliare în sistemul bancar spaniol se ridică la 180 miliarde euro. În lunile februarie şi mai, guvernul a obligat băncile să înregistreze contabil pierderi în valoare totală de 84 miliarde euro pe active imobiliare.