Mihai Barsan

SUA au nevoie de arme în războiul cibernetic, afirmă un general american

arme, nevoie, NSA, SUA

„Dacă apărarea voastră constă doar în a bloca atacuri, aceasta nu poate fi eficientă”, a declarat generalul Alexander, care conduce, de asemenea, „comandamentul cibernetic” al armatei americane însărcinat cu aceste probleme, în timpul unui simpozion desfăşurat la Washington.

 

„Uneori, guvernul trebuie să analizeze ce trebuie făcut pentru oprirea acestor atacuri, pentru ca acestea să fie oprite înainte să aibă loc. Pentru apărarea noastră, trebuie să studiem şi măsuri ofensive”, a adăugat el.

 

Potrivit generalului Keith Alexander, orice atac informatic trebuie să urmeze regulile unui angajament similar unuia militar „clasic”. „Trebuie să avem o discuţie pe marginea acestui subiect”, a spus el.

 

Afirmaţiile au fost făcute în contextul în care Statele Unite au început să analizeze diverse strategii, inclusiv ofensive, în spaţiul cibernetic.