Mihai Barsan

Diaconescu va cere despăgubiri de 2 mld de euro pentru anularea privatizării Oltchim

anulare, despăgubire, Diaconescu, Oltchim, privatizare

„Daunele pe care prietenii mei din străinătate cred că ar trebui să le cerem vor fi undeva la două miliarde de euro, aceasta este suma pe care noi voiam să o investim în România. Desigur, nu era vorba numai de cazul Oltchim, dar partenerii mei şi-au blocat fonduri, şi-au relocat sume, au pierdut dobânzi la depozitele la termen pe care le aveau”, a explicat Dan Diaconescu.

 

El a depus vineri o plângere penală la Parchetul General, iar la ieşire a declarat că în acest moment destinul celor de la Oltchim este în mâna justiţiei. „Noi credem în justiţia română, credem că se va face dreptate. Să sperăm că acestă privatizare a Oltchim se va termina cu happy-end, în sensul că acest combinat va reveni în mâinile poporului, se va redeschide şi angajaţii îşi vor primi salariile”, a mai spus Diaconescu.

 

El a acuzat guvernul că l-a scos abuziv din cadrul licitaţiei, iar acest lucru s-a întâmplat deoarece a refuzat să dea şpagă.

 

„Avem o mulţime de dovezi privind corupţia guvernanţilor, vom demonstra că aceştia nu au vrut nici un moment să semneze contractul de privatizare”, a mai spus Dan Diaconescu.

 

Dan Diaconescu a sosit vineri la Parchetul General, unde a anunţat că va depune plângeri penale împotriva premierului Victor Ponta şi a fostului şef OPSPI Remus Vulpescu în cazul privatizării Oltchim.

 

Potrivit lui Diaconescu, plângerile penale, „mai voluminoase decât contractul de privatizare”, se referă la infracţiuni precum şantajul, ameninţare şi abuz în serviciu.

 

Citeşte şi Diaconescu depune plângere împotriva lui Ponta şi Vulpescu

Ultimele Articole