În perioada ianuarie-iulie 2012, deficitul comercial al UE a crescut semnificativ în cazul energiei, la 239,7 miliarde euro, comparativ cu un deficit de 220 miliarde euro în perioada similară din 2011, în timp ce excedentul de pe urma produselor manufacturate a crescut la 204,6 miliarde euro comparativ cu 137,8 miliarde euro în perioada similară din 2011.
În topul partenerilor comerciali, excedentul balanţei comerciale a UE a crescut pe relaţia cu SUA (49 miliarde euro în perioada ianuarie-iulie 2012, comparativ cu 41 miliarde euro în perioada similară din 2011), a rămas neschimbat cu Turcia (15,4 miliarde euro în primele şapte luni din 2012) şi a scăzut pe relaţia cu Elveţia (23,8 miliarde de euro faţă de 24,3 miliarde euro).
În schimb, deficitul balanţei comerciale a UE a scăzut în relaţiile cu China (80,5 miliarde euro comparativ cu 87,3 miliarde euro), Rusia (52 miliarde euro faţă de 59,3 miliarde euro) şi Japonia (6,2 miliarde euro comparativ cu 12,9 miliarde euro).
Potrivit Eurostat, în perioada ianuarie-iulie 2011 deficitul balanţei comerciale a României s-a cifrat la 5,3 miliarde euro, neschimbat faţă de cel înregistrat în perioada similară din 2011. În timp ce exporturile României au crescut cu 1% până la 26,1 miliarde euro, importurile au crescut tot cu 1% până la 31,4 miliarde euro