Cancelarul german Angela Merkel a declarat joi, la sosirea la Consiliul European de toamnă, că summitul european nu va duce la luarea unor decizii privind adoptarea mecanismului de supraveghere bancară, subliniind necesitatea de a aprofunda subiectul, relatează France Presse.
În cursul summitului ar urma să fie dezbătută realizarea unui mecanism unic de supraveghere bancară în zona euro, prima etapă a unei uniuni bancare. ‘Vom insista încă o dată asupra faptului că dorim să lucrăm foarte repede şi bineînţeles în profunzime’, a spus şeful guvernului federal german la sosirea la summitul celor 27 de şefi de stat şi de guvern. Cancelarul german nu a menţionat însă vreo dată, în condiţiile în care Franţa doreşte ca mecanismul de supraveghere bancară să fie realizat până la sfârşitul anului.
zf.ro: Campionii în business din Transilvania Şi Banat:
România are nevoie ca de aer de dezvoltarea unei clase puternice antreprenoriale, iar prezenţa unei reţele de întreprinderi cu capital românesc asigură dezvoltarea economică a oricărei zone, este concluzia ediţiei a cincea a galei „Campionii în business ai Transilvaniei şi Banatului”, care a avut loc ieri la Cluj-Napoca. Ziarul Financiar a premiat la Cluj trei companii mari şi mijlocii (cu o cifră de afaceri de peste 15 mil. euro în 2011) şi trei companii mici (cu afaceri cuprinse între 3 şi 15 mil. euro anul trecut), deţinute şi dezvoltate pe teritoriul României. O parte dintre antreprenorii din Transilvania şi Banat care au afaceri în sectoare precum agricultura, furnizarea de soluţii energetice, furnizarea de servicii şi soluţii IT, farma şi producţia şi comercializarea bunurilor de larg consum au devenit câştigătorii celei de-a cincea ediţii a proiectului „Campioni în business”, susţinut de ZF în parteneriat cu fondul de investiţii Enterprise Investors, BCR, cea mai mare bancă locală, firma de audit şi consultanţă PwC şi Fundaţia Triple Helix.
capital.ro: Frații Pavăl – „Nu vindem Dedeman nici pentru zece miliarde de euro”:
Deşi este lider de piaţă, nimic nu a împiedicat Dedeman să bifeze încă un an de creştere substanţială. Curând am putea să-i vedem pe fraţii Pavăl cu Dedeman în afara țării, dar şi investind în agricultură. În 2011, afacerile rețelei Dedeman au depășit pentru prima oară pragul de 2 miliarde lei (488 milioane euro), în creștere puternică față de 2010, cu 30%. Astfel, Dedeman și-a consolidat poziția de lider al pieței de profil, stabilind un record al pieței în materie de vânzări. În același timp, compania a reușit să își crească substanțial profitul, cu 34%, la aproape 206 milioane lei (48,5 milioane euro), ceea ce înseamnă că profitabilitatea s-a îmbunătățit ușor, la peste 10%. Profitul a fost reinvestit integral, în extindere, în stocurile din magazine și în activitatea curentă. „În ultimul an am fost contactați de fonduri de investiții care nu știau că noi nu dorim să vindem.
dailybusiness.ro: Business ca in Vestul Salbatic:
Atentie cu cine faceti afaceri! Infractionalitatea economico-financiara a inregistrat o crestere galopanta in ultimele luni, afirma expertii in fiscalitate. Cazurile Cristian Sima, Codrut Marta, Mihail Boldea sau Dinel Staicu reprezinta doar suprafata, avertizeaza expertii. In adancurile economiei, teapa financiara este la ordinea zilei, business-ul capatand tot mai mult caracteristicile unui “Vest Salbatic” economic.
A construi si mai ales a dezvolta o afacere in Romania, indiferent de domeniu, a devenit un fel de „sport extrem” in contextul fiscalitatii excesive, birocratiei si infractionalitatii in domeniu, in crestere continua, spun specialistii. Incidentele de plata au crescut in medie cu peste 500% fata de 2008, neplata facturilor, intarzierea sau cazurile de neonorare a altor obligatii contractuale afectand aproape toate ramurile economiei.
business24: Oportunitati pe segmentul office:
Chiriile pentru spatiile de birouri au scazut cu pana la 30%, spune Dragos Dragoteanu, analist imobiliar si patronul agentiei Euroest. Acesta este un moment potrivit pentru cei care vor sa faca economii printr-o relocare. Dragoteanu a explicat, intr-un interviu acordat Business24, cum vor evolua preturile proprietatilor in perioada urmatoare, daca este acum momentul potrivit pentru investitii pe piata imobiliara si de ce a ales BCR sa acorde credite imobiliare numai in moneda nationala. Oferta pentru spatii de birouri a crescut de doua ori, anul acesta, comparativ cu 2008, iar preturile au scazut considerabil. Este acesta un moment potrivit pentru investitii imobiliare? Cererea a fost permanenta, dar important este pretul. Fata de 2008, preturile sunt cu 20-30% mai mici. Inchirierea nu este o investitie, ci o necesitate. Investitia este doar atunci cand cumperi.