În numele administraţiei Obama, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Tommy Vietor, a dezminţit recent, în mod categoric, derularea de negocieri directe, americano-iraniene. La fel s-a comportat şi Teheranul, regimul iranian afirmând că nici vorbă n-ar putea fi de tratative directe cu Statele Unite.
Premierul israelian, Beniamin Netanyahu, şeful de guvern al ţării ameninţate în repetate rânduri cu un genocid de către iranieni şi devenite, ca atare, statul cel mai aprig interesat de o rezolvare a conflictului nuclear iranian, a subliniat la rândul său că nu ştie nimic despre negocierile cu pricina, scriu cei de la Deutsche Welle.
Negocieri, semnalate, cu toate acestea, de New York Times, un ziar în genere serios şi bine informat, care şi-a bazat relatarea pe surse interne, ale administraţiei Obama.
Chestiunea informaţiilor reale sau virtuale strecurate presei privind prezumtiva amorsare a unor presupuse negocieri directe, americano-iraniene are, evident, un substrat electoral. În avanpremiera confruntării televizate a candidaţilor la funcţia executivă supremă ştirea era menită să-l ajute pe actualul şef al Casei Albe să obţină un al doilea mandat prezidenţial.
Ideea unor tratative cu Teheranul ar da bine, electoral, în rândul alegătorilor îngrijoraţi de probabilitatea, deplânsă în repetate rânduri de Mitt Romney, ca, după 4 ani de preşedinţie Obama, Iranul, departe de a fi renunţat la ambiţiile sale nucleare, să fie pe cale să-şi procure prima bombă atomică.
Dar şi dezminţirea ştirii, în ajunul ultimului şi decisivului duel TV dintre candidaţii la preşedinţia americană, îi poate aduce avantaje notabile preşedintelui în exerciţiu. Dezminţirea îi linişteşte pe toţi cei, mulţi, ce nu doresc legitimarea, prin dialog, a unui regim condus de feroci fundamentalişti islamici, susţinători ai terorismului, antisemiţi ori negaţionişti ai Holocaustului, precum ayatolahul Kamenei şi preşedintele Ahmadinejad.
Pe de altă parte, Efraim Halevy, fostul şef al Mossadului, legendarul serviciu secret extern al Israelului, a susţinut că este esenţial să se stea de vorbă cu Iranul pe tema armelor atomice. „Convorbirile directe”, a subliniat Halevy duminică, fiind reluat de ziarul israelian Jerusalem Post, „nu înseamnă renunţarea la sancţiuni”, al căror scop, de altfel, nu este să pună bazele unei intervenţii militare, „ci să-i convingă pe iranieni să-şi abandoneze programul nuclear”.
Fapt este că Iranul s-a folosit de anii irosiţi în zadarnice discuţii cu occidentalii pentru a avansa substanţial pe calea îmbogăţirii uraniului. Concomitent, poziţia Statele Unite s-a văzut masiv slăbită peste tot în lume, nu doar în lumea arabă şi islamică.
Ample ecouri a stârnit pana sonoră datorită căreia o lume întreagă l-a putut auzi în martie, pe preşedintele Obama, susurând obsecvios şi împăciuitorist în urechile omologului său rus, Medvedev. Liderul american îl ruga atunci pe omologul său de la Moscova să-i transmită actualului stăpân al Kremlinului, Vladimir Putin, că, după ce el, Obama, „va câştiga alegerile” prezidenţiale din noiembrie, SUA vor fi „mai flexibile” şi, ca atare, dispuse la concesii mai ample în chestiunea scutului anti-rachetă. Scut, care, deşi vehement respins de Moscova, ar urma să fie amplasat între altele în România.
Din unghiul conservatorilor care-l sprijină pe Romney, Rusia susţine cele mai respingătoare regimuri şi mişcări extremiste din lume. Moscova e de partea ayatolahilor iranieni, a aliaţilor de la Damasc ai persanilor, care-şi măcelăresc propria populaţie siriană, precum şi a dictaturii staliniste nord-coreene.
Nu e un secret că, pe moment, preşedintele Rusiei, Putin, îl susţine deschis pe Obama. Care, potrivit fostului kaghebist din Dresda, ajuns şef al statului rus, ar fi „un om foarte cinstit”. Dacă, în schimb, ar veni Romney la putere, ar fi clar că scutul anti-rachetă s-ar „îndrepta în mod definitiv” împotriva Rusiei, a mai afirmat, fără să-şi poată proba aserţiunile, Vladimir Putin, citat de revista germană Der Spiegel.
Unii publicişti europeni, de pildă de la Der Spiegel, afirmă că lui Putin i-ar conveni de fapt de minune un preşedinte Romney, fiindcă i-ar confirma şi justifica atitudinea şi ideologia tot mai dur anti-occidentală, ortodoxistă şi ultranaţionalistă, pe care mizează liderul rus. Or, asemenea declaraţii foarte speculative ale unor observatori de stânga din vestul Europei par, şi ele, menite să-i dea o mână de ajutor electoral lui Obama.
Dar s-ar schimba realmente politica externă americană sub un preşedinte Romney? E puţin probabil. Pare cert că s-ar modifica tonul ei, poate şi accentul pus de administraţia Obama pe internaţionalism şi multilateralism, dar mai puţin substanţa diplomaţiei americane. Interesele Americii ar continua să fie aceleaşi. Şi ele sunt cele care, în ultimă instanţă, orientează politică externă a unei ţări.
Conform analiştilor ziarului britanic Financial Times, schimbările de ton ale diplomaţilor americani i-ar viza pe ruşi, pe chinezi şi pe iranieni. E posibil ca o eventuală victorie a lui Romney să ducă la rectificări ale bugetului militar american.
S-ar spori eventual şi presiunile exercitate asupra Chinei comuniste, căreia candidatul republican îi cere ceva mai ferm decât actuala administraţie, să renunţe pe viitor la manipulările monetare care subvenţionează indirect exporturile chineze. Dar nu e deloc de aşteptat să izbucnească un război comercial cu Beijingul. Un astfel de război ar contraveni intereselor economice americane.
E, de asemenea, foarte posibil ca America să le ofere pe viitor mai multă susţinere militară rebelilor sirieni. În fine, n-ar fi exclus ca accesul unui conservator la Casa Albă să işte o schimbare a climatului din America Latină şi din Orientul Apropiat şi Mijlociu. Sub Obama au avut loc revoluţiile arabe şi schimbările de regim din nordul Africii soldate, pretutindeni în Magreb, cu o aparent irepresibilă ascensiune a forţelor islamiste. Concomitent, bună parte din America Latină e sub controlul unor regimuri de stânga sau frizând extrema stângă, care au restrâns mult influenţa SUA în regiune.
În ce priveşte România, Republica Moldova şi restul Europei centrale şi răsăritene, accesul lui Romney la Casa Albă ar putea scurta întrucâtva lunga umbră a Moscovei care acoperă din nou mari părţi din această fostă zonă de influenţă a Uniunii Sovietice.
