„Cu cât o ţară are mai multe legi, cu atât este mai coruptă”, obişnuia să spună istoricul roman Tacit. Grecia are destule legi. Atât de multe, încât corupţia se poate simţi la adăpost. Un club exclusivist de oameni puternici se angajează în practici ilegale, apoi fac eforturi pentru a fi adopate legile necesare pentru ca aceste practici să intre în legalitate, garantându-şi o amnistie, şi la final, nu există presă care să dezvăluie ce s-a întâmplat în realitate.
În timp ce scriu, aventurile unei reviste independente din Grecia, Hot Doc, pe care o editez, sunt discutate peste tot. Publicarea de către noi a listei presupuşilor deţinători de conturi în bănci elveţiene, şi arestarea mea ulterioară, au provocat o furtună. Dar nu în presa grecească. Cu câteva luni în urmă, Reuters şi presa britanică au dezvăluit scandaluri legate de băncile greceşti. Presa grecească nu a scris nimic nici atunci. Spaţiul care ar fi trebuit acordat reportajelor despre aceste scandaluri a fost ocupat de reclame plătite tocmai de oamenii care au cauzat prăbuşirea băncilor greceşti, scriu cei de la Presseurop.
Şantaj politic şi financiar
Cazul „Lagarde” în Grecia este doar o simplă expresie a acestei situaţii. În 2010, Lagarde i-a înmânat ministrului de Finanţe, Georgios Papaconstantinou, o listă a grecilor care deţineau conturi bancare în străinătate. Unii erau „bani negri” – bani care s-ar putea să nu fi fost taxaţi sau care aveau nevoie să fie „spălaţi”. Într-o serie complicată a evenimentelor, Papaconstantinou a admis că a pierdut datele originale, dar a fost capabil să dea o altă copie succesorului său Evangelos Venizelos, care a recunoscut până la urmă că a avut-o dar nu a arătat-o până acum. Lista nu a condus până acum la o investigaţie adecvată.
În ultimii doi ani, problema nominalizării unor oameni care sunt bănuiţi că ar avea conturi bancare în Elveţia a otrăvit viaţa politică în Grecia, cu un şantaj politic şi financiar ce avea loc în încăperile întunecate ale puterii politice. În acest context, Hot Doc a publicat 2 059 de nume ale unor greci ce se presupunea că ar avea conturi în bănci elveţiene, fără a preciza sumele depuse sau orice altă informaţie personală.
Şi apoi, cu o ipocrizie extremă, puterile şi-au amintit de rolul lor. Procurorul din Atena a făcut o mişcare ex officio şi a ordonat imediat arestarea mea. Legea datelor personale a fost invocată ca o bază pentru acuzare. În realitate, totuşi, nu era vorba de implicarea de date personale – doar de faptul că anumiţi indivizi aveau conturi într-o anumită bancă. Nici măcar nu am presupus că aceşti indivizi erau vinovaţi, am cerut doar o investigaţie.
Tranzacţiile cu bănci se poartă în public, nu în secret. De aceea existenţa unui cont bancar nu reprezintă date personale. Datele personale ar fi suma sau tipul tranzacţiilor. În Grecia, băncile trimit plicuri cu logourile lor, în care introduc detaliile tranzacţiilor; cu alte cuvinte, ei declară relaţia lor cu clienţii. Cu toate acestea, publicarea unei liste clare de nume şi o cerere de a investiga au fost definite ca expunere de date personale.
Democraţia a devenit o creatură ciudată
În mitologia Greciei Antice, justiţia este oarbă. În Grecia modernă, de abia clipeşte şi dă din cap. Un studiu al listei lui Lagarde este foarte revelator. Editori, oameni de afaceri, proprietari de vapoare, întregul sistem de putere este prezentat ca unul ce a trimis bani în străinătate. Şi aceasta este o informaţie de la o singură bancă. Între timp, în Grecia, oamenii se uită în coşurile de gunoi căutând mâncare.
Criza în Grecia nu a fost cauzată de toată lumea. Şi nu toată lumea plăteşte pentru criză. Clubul exclusivist, corupt al puterii încearcă să se salveze pretinzând că face eforturi de a salva Grecia. În realitate, exacerbează contradicţiile Greciei, în timp ce Grecia se clatină pe marginea abisului.
În Biblie, păcătoşii „strecoară ţânţarul şi înghit cămila” [Matei 23-24], în Grecia puterile păcătoase strecoară pensiile şi înghit listele – cu scopul, bineînţeles, de a le face să dispară. Sunt listele prietenilor lor, cunoştinţelor, favoriţilor şi a partenerilor de jocuri murdare.
În ţara care, după cum ne place să ne amintim, a dat naştere democraţiei, democraţia a devenit o creatură ciudată. Cei aflaţi la conducere se asigură că dreptul la vot dă impresia de democraţie, în timp ce neagă democraţia prin abuzarea de drepturile oferite de votanţi. Şi justiţia rămâne sclavul politicii.
